55

Acum mai bine de un an, prin august 2024, scriam un articol intitulat ”Pentru ce scriem?” Nu vă uitați că apare cu data de 25 mai 2025. Atunci am migrat de pe WordPress pe Substack cu tot ce așternusem până atunci. Oricum, nu e important. Nu ajunsesem la nu știu ce concluzii savante dar printre motivele identificate se aflau cam în ordinea aceasta, orgoliul de a fi citit și apreciat și împărtășirea sau părtășirea cu ceilalți a subiectelor de interes comun. Știu, ordinea nu mă onorează.

Scriam atunci vizavi de părtășire, de discutat subiectele abordate, că „dacă nu voi găsi persoane care să dorească să o facă, nu o să continui multă vreme cu acest blog. Totuși pentru că îmi dau seama că tematica este una care nu prezintă un interes prea larg și pentru că acesta nu este singurul lucru despre care aș putea scrie, postările viitoare, atâtea câte vor mai fi, nu se vor limita doar la mineri, minerit și securitate. Este posibilă și probabilă și o schimbare a numelui blogului.” No, de astea m-am ținut. Am început să abordez și alte subiecte și am schimbat și numele blogului. Dumnezeu știe dacă l-am ales bine? Ideea a fost să fac, atât cât pot, cunoscută încă din titlu Valea Jiului și oamenii ei și altfel decât s-a făcut ea însăși și ei înșiși cunoscuți în istoria recentă.

Vizavi de orgoliu, ce pot să zic? Câteva rânduri mai sus tocmai ce am pus un citat din mine. :) Doamne iartă-mă! Duhovnicul meu are o armă împotriva mândriei subsemnatului. Nu-mi dă like-uri. Vă îndemn și pe voi să o faceți, poate cine știe mă mai smeresc și eu. Nici nu greu ce vă cer.

Dar am azi un alt motiv de bucurie (ce ”subtil” ocolesc cuvântul incriminat - mândrie). Am scris recent pe undeva despre comunitatea de pe

că se mărește încet dar sigur și că azi, mâine, atingem o cifră rotundă. No, cifra aceea am depășit-o de puțină vreme dar pentru că făceam și eu și my family parte din ea, am lăsat-o să treacă. Azi însă ”balastul” e la fund (și aici vorbesc doar despre mine pentru că apar și eu în cei 55) și plutesc la suprafață peste 50 de substack-eri vrednici. Le mulțumesc pentru abonare și îi invit să cheme și alții alături de noi. Vorba aceea, e gratis.

Dar revenind la împărtășire, mă bucur de faptul că mare parte din cei 55 nu sunt de aici din Vale. Pentru că într-un fel acesta e și scopul. Noi între noi ne știm cu bunele și relele noastre. Cu frumusețea locurilor, cu potențialul lor, cu minusurile și plusurile lui. Alții, din alte zone și zări ne cunosc mai puțin și probabil mai superficial. Oamenii și locurile le-au fost dezvăluite de alții, nu întotdeuna obiectiv, nu întotdeuna bine intenționați. Asta este, dar nu putem rămâne așa. Trebuie să recuperăm cumva capitalul de imagine pierdut iar eu și asta încerc să fac, așa cum cred că mă pricep. Spun povești despre oamenii din Vale. Uneori vii, alteori morți, după caz. Bine, recunosc, uneori și despre mine, la vii. Sper ca poveștile mele să îmbunătățească pas cu pas, articol cu articol părerea oamenilor despre Valea Jiului și oamenii ei, să își dorească să ne cunoască mai bine. Până acum nici unul din abonați nu a plecat, deci există speranță.

În limbaj de lemn, în lumina celor de mai sus, vă prezint azi un om din Petrila. De fapt am putea spune că îl reprezint pentru că l-am mai prezentat o dată, într-unul din primele articole scrise efectiv pentru blog, exceptându-le pe cele cinci care au fost temă pentru facultate. Am mai povestit eu pe undeva cum s-a născut blogul. De asemenea se poate spune că îl reprezint pentru că habar nu am dacă mai trăiește, dacă da, unde trăiește și așa mai departe…Deci se înțelege că nu am nici acordul lui. Îmi asum!

Concitadinul domnului Ion Dezideriu Sârbu se numea Aristescu Gheorghe și avea, din punctul meu de vedere, o minte la fel de sclipitoare ca a prea puțin cunoscutului scriitor petrilean. Avem și adresa domnului Aristescu dar mai multe nu știm despre el. După Nota Securității din care am aflat de domnia sa, se pare că acesta locuia la data de 5.04.1989 pe strada Republicii, bloc 53, apartament 24. Preambulul respectivei note specifica adresanților, care erau de obicei Secretarul de partid de la municipiu și cel județean, precum și comandantul structurii superioare a Securității, că „din datele pe care le deținem rezultă că în cursul lunii martie 1989, unele persoane din județul Hunedoara fac comentarii negative și și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu golurile în aprovizionarea cu produse agroalimentare și pe fondul unor câștiguri diminuate, în urma nerealizării sarcinilor de plan…”.[1] Acum, domnul Aristescu este posibil să fi fost pensionar pentru că nu comentează nimic despre câștigurile diminuate sau despre sarcinile de plan nerealiste și aici avea dreptate Securitatea, nerealizate. Domnul Aristescu se ocupă de aprovizionare. Dar nu o face oricum. Luând în calcul posibilitatea ca informația pe care probabil o împărtășește cuiva printr-o epistolă să fie interceptată (ceea ce se pare că s-a și întâmplat), este de o delicatețe și o ingeniozitate minunate. Vă redau spusele lui pentru că nu le-aș putea nicidecum egala.

„...situația și aici este cam încurcată și eu umblu toată ziua după cele necesare vieții. Din punct de vedere alimentar o ducem destul de ”bine”, în piață cartofii se vând cu 15 lei, fasolea 50, ceapa 15, merele 20, iar la produsele raționalizate după cât ni se dă la preț oficial revine zilnic pentru o persoană: 50 gr. de făină mălai, 60 gr. cartofi, 20 gr. ulei, 33 gr. zahăr, 8 gr. orez, 4 gr. făină de grâu și 1 ou pentru șase zile. Și cu asta îi dăm tot înainte nemaiputând de bine...”[2]

Deci noi, cei 55 de abonați ai blogului Valea Jiului necontondentă adunam într-o zi, bine, dacă formam într-adevăr o comunitate, 220 grame de făină, 440 grame de orez, 1815 grame de zahăr, 1,1 litri de ulei, 3,3 kg de cartofi și 2,75 kg de făină de mălai. La șase zile aveam și 55 de ouă. Un adevărat festin se putea face din toate astea. Și zi de zi, zi de zi. Vedeți ce bine era înainte de 1989? Totul era să fim uniți și am fi dus-o bine, din ce în ce mai bine. Alimentația rațională era bună. Ce banane și blugi?

Mi-am încheiat articolul de atunci felicitându-l pe domnul Aristescu pentru ingeniozitate și curaj și exprimându-mi regretul că nu l-am cunoscut. O fac și azi. Iar vouă, abonaților necontondentei, vă mulțumesc încă o dată pentru interes, vă invit să țineți aproape și dacă se poate să mai aduceți și alții în Vale, pentru că așa cum v-am demonstrat mai sus, unde-s mulți, puterea crește. Acum e bun înțeles, nu mâncăm toți în fiecare zi. Mai și citim. V-am pupat!

Cu muzica azi stăm așa: un prieten de pe Facebook, cercetător pe la CNSAS, absolvent de filosofie la Babeș-Bolyai acum ceva ani, s-a apucat de pus pe muzică, ajutat de IA, vechile lui poezii. Eu cred că pur și simplu se distrează și îl destinde această activitate. Așa cred. Nu sunt fan al compozițiilor inteligenței artificiale dar aici se simte clar măna și talentul omului. Dar vorba lungă sărăcia….

Referințe:
[1] - A.C.N.S.A.S., Fond Docu

mentar nr. 5656, vol. 190, fila 101;
[2] - A.C.N.S.A.S., Fond Documentar nr. 5656, vol. 195, fila 414

Imagini:
1 - https://share.google/wdioBZ0ZfpaDXfrwy;
2 - https://share.google/850YfOKwz20Z7zEzS.