Corigent la limba rusă. Colegii, episodul II
Data publicării originale: 21 mai 2025.
În Petroșani, în perioada când am fost eu adolescent erau trei licee mari și late. Unul Industrial, unul de Informatică și unul Economic. Ofertă limitată deci. Fiecare din ele avea un profil foarte căutat, după care urmau restul mai puțin căutate de tinerii absolvenți de clasa a opta. În comparație cu modul actual de admitere în clasa a IX–a, până în 1990 se dădea un examen numit treapta I. Cea de-a doua se dădea în clasa a X–a. Scriu toate acestea pentru cei mai tineri, având în vedere că au trecut totuși 35 de ani de la terminarea liceului. Așadar bătălia la Liceul Industrial pe care l-am urmat era pentru locurile de la clasa de electro, unde pe 36 de locuri (18 de băieți și 18 de fete), se înscriau cel puțin un număr dublu de elevi.
Odată intrat aici, după ce am făcut meditații la română în clasa opta, axat mai ales pe gramatică (e drept că poate ar fi trebui să încep mai devreme sau poate chiar să continui, având în vedere carențele pe care le am și în ziua de azi😁), m-am trezit într-o clasă în care fără un efort deosebit din partea colegilor (niciunul din fosta mea clasă a VIII–a), ștacheta la învățătură era undeva foarte sus. Faini și deștepți foc toți. Eu recunosc, mă cam chinuiam să țin pasul cu eșalonul I. Sau de fapt nu mă chinuiam foarte tare pentru că mă număr printre cei care au militat din fragedă pruncie la implementarea în spirit și literă a cuvântului procrastinare în vocabularul limbii române. Asta deși l-am auzit pentru prima dată de la fiul meu Rareș, după mulți ani. Pe vremea aceea se spunea pe șleau că ești leneș și că pierzi vremea. Deci notele nu prea contau pentru mine. Timpul liber cugetător în schimb da. Bine, nu se poate spune același lucru despre rudele mele de gradul I. Pentru mama, notele contau ceva mai mult.
În acest context deci, am încheiat trimestrul I și pe al II – lea cu mediile 7 și 5 la limba rusă. Studiam limba lui Pușkin din clasa a V- a și pot spune sincer și fără să greșesc că domnul Simion e un geniu al francezei în comparație cu nivelul meu conversațional la rusă de atunci și cu atât mai mult de acum. În trimestrul al III – lea știu că aveam la un moment dat un 5 și pentru că se apropia cu pași repezi vacanța de vară era clar că urma să fiu ascultat pentru încă o notă. Cred că în chiar ultima oră înainte de vacanță s-au petrecut cele ce urmează.
Orele de limba rusă se făceau într-un așa zis cabinet fonic. Adică băncile erau dispuse în trepte crescătoare de la catedră spre fundul clasei (gen amfiteatru) și erau separate între ele cu paravane. Teoretic ar fi trebuit să fie separate și de cele din față cu un paravan din material transparent, să aibă un sistem audio intern cu microfoane, căști, conectate la aparatura de la catedră. Bănuiesc! Nu le-am văzut niciodată, dar cred că așa ar fi fost normal. Puneai căștile, auzeai pronunția corectă, etc. Parcă mai avea ceva casetofon și/sau magnetofon, la care uneori, dacă îmi aduc bine aminte, ne mai punea profesorul anumite materiale, câteodată. N-are importanță. Ideea e că era un așa zis cabinet fonic, pentru că nu era funcțional. Dacă nu ar fi fost acele paravane despărțitoare ai fi crezut că ești într-un mic amfiteatru și atât.
Deci, ultima oră de rusă din trimestru și din an. Eu, probabil împreună cu alții era musai să fim ascultați pentru a putea tovarășul profesor Lukacs (Tuzul), să ne încheie mediile. Nu mă întrebați de unde porecla de Tuzul, că nu știu. Probabil că nimeni nu știe. Ce știu însă, toți cei care au făcut cu el, este că era un om bun, blând, cu ceva suferințe fizice și care nu se plimba NICIODATĂ prin clasă. Dumnezeu să-l odihnească, pentru că nu mai este demult printre noi! Acestea find spuse, ce trece prin capul meu înainte cu o zi de ora respectivă. Face băiatu’ frumos un rezumat al lecției din care trebuia să fiu ascultat, propriu zis textul de citit din lecția respectivă, dacă îmi aduc bine aminte și îl prinde cu un ac de gămălie de sacoul uniformei colegului din față. Astfel, poate citi liniștit într-o rusă impecabilă, cele ce urmau a fi solicitate pentru notă.
Zis și făcut. În față, Alin Ghedeon, alt rusofil înfocat. El avea două note, deci fără stres de ascultare. Vorbim, cade de acord și trecem la fapte. Mă pune să recit. Ăla era tipicul. În tradiționalul stil al învățământului românesc, poate pentru că nu putea să facă altceva cu noi la cât de slabi eram unii, ne punea să învățăm cele câteva rânduri ce constituiau textul lecției pe de rost. Sau doar să le citim? Hmmm! Nu mai știu exact. Cert e că eu citeam sigur pe mine, de pe foaia prinsă pe spatele lui Alin, când proful se ridică de la catedră și începe să urce treptele spre băncile noastre. Eu, continuând să citesc cum puteam, mă chinui să dau jos foaia cu textul de pe spatele colegului dar sunt pus în dificultate de foielile sale. Na, ce să-i faci, se speriase și el un pic. Cert e că odată ajuns în dreptul rândului nostru, vede ceva în neregulă (bine, eu cred că a văzut chiar înainte de asta), și ne prinde. Cere foaia nervos, dar săracul nu știa ce-l așteaptă. La un studiu mai atent bagă de seamă că textul era scris cu litere latine. Am căutat acum pe net să pun o imagine reprezentativă dar se pare că nu i-a mai trecut nimănui prin cap așa ceva nici până atunci și nici de atunci încolo. Gândul meu a fost, de ce să buchisesc slavele lor când stăpânesc ceva mai bine frumosul nostru alfabet latin. No, asta chiar a pus capac. Profu’, indignat și jignit în amorul propriu că a fost furat, dar mai jignit că nici măcar nu am folosit alfabetul rusesc, după ce ne ceartă (bănuiesc, nu mai țin minte decât că era foarte supărat), ne dă pe loc în catalog, un trei subsemnatului și Dumnezeu știe după ce judecată, un 2 colegului. Nasol! La momentul acela eram corigent, cu media 4. Am făcut repede în minte calculele pentru media pe clasa a IX – a și constatând că îmi iese 5, am tras concluzia că nu rămân repetent, deci e oarecum ok. M-am consolat. Nu comentam nimic, mă simțeam vinovat. Alin în schimb, era fiert pe prof, deși nu rămânea nici măcar corigent. Bine, îi strica vârtos media. Nu înțelegea (bine, nimeni nu a înțeles vreodată), de ce el a luat doi. Eu cred că nici proful nu avea altă explicație în afara gestului său impulsiv. Știți cum a sărit pe catalog când a ajuns la catedră? De la momentul descoperirii alfabetului latin (pe foaia mea :) ) și până când am avut notele trecute, nu cred că au trecut două minute. Bine, e drept că se și suna. Eu mi-am luat catrafusele și am plecat. Alin a rămas să se milogească. N-a rezolvat nimic. Nici el nici colegii sufletiști care se rugau de el să ne ierte și să nu mă lase corigent. Cică la un moment dat, când era gata, gata să cedeze, la un gând cu mine, a verificat dacă îmi iese 5 media pe tot anul. Nu cred că dorea să vină în toiul verii să dea cu un specimen ca mine corigența. Când a constatat că da, discuțiile s-au încheiat. A închis catalogul și i-a concediat pe toți. Alin a rămas cu 2-ul, eu cu 3-ul și cu corigența.
Acum de piatră să fii, la 13 – 14 ani cât aveam eu atunci, mă cam frământam cum să prezint eu carnetul la mama. Mai ales că mediile ne erau trecute de diriginte înainte de vacanță și trebuia să îl ducem la semnat. Nu mai știu când, dar cred că după ultima oră de dirigenție, mi-am modificat media. Trebuie să îl caut că am avut în mână acel carnet acum nu de mult.
Ăsta nu e al meu! Nu l-am găsit și negăsind altă rimă 😂 l-am pus pe acesta de pe net. E a lui Cristian Presură, fizicianul. 😂😂
Așa am rămas eu corigent la rusă. Vai mama mea, că nici că am mai învățat de atunci mai multă, deși am făcut și în primul an de facultate. Nu s-a lipit de mine. Vreau să subliniez însă că nu e nicidecum vina profesorilor mei. Asta e! Am făcut rusă și franceză în școală și mă descurc mai bine în engleză, decât amândouă la un loc. Un adevărat talent la limbi străine, ce mai.
Dar ați citit mai sus de colegii mei inimoși care se rugau de prof să nu mă lase corigent și probabil (mai mult ca sigur de fapt), să nu îi lase doi-ul la Ghedeon. Mno, cu parte din ei m-am întâlnit zilele trecute. După 35 de ani de la terminarea liceului, deși nu am terminat împreună. Nu, nu am repetat nici un an numai că treapta aceea a doua, de care vă scriam mai sus, m-a dus pe alte căi. Am dat la un alt profil al liceului, cel de electricieni de mină. M-am împlinit acolo. :))) De unde plecasem din clasa de electro din motive de slab ce eram și de teama unui eșec în treaptă, am ajuns acolo în top 3, așa pușlama și leneș cum eram. Vă povestesc altă dată ce și cum. A fost fain! Dar cel mai fain a fost că am rămas prieten și cu cei din treapta I și am participat la toate sau aproape toate chefurile posibile și imposibile din acea vreme și cu unii și cu alții.
Despre colegi am mai scris un articol acum ceva vreme. Se referea desigur și la ei. Uite, las un link pentru cei ce nu l-au citit atunci.
Am mai fost la o întâlnire cu ei dar niciodată la ora de dirigenție. Atunci, ținută după toate regulile în liceu, cu dirigintele, nu am vrut să particip știind că nu am absolvit cu ei. Am fost doar la petrecere. Acum, pentru că profesorii, sunt din păcate din ce în ce mai în vârstă, deși au fost invitați nu au participat. Strigarea catalogului s-a desfășurat totuși, dar într-un cadru mai puțin convențional. A fost frumos să ne întâlnim după atâția ani, veniți din toată țara, chiar din lumea largă. Uite, las două poze mai jos, sper să nu supăr pe nimeni, pentru că nu am cerut acordul.
După cum vedeți, tineri, frumoși și neliniștiți, cu toții. Și aici era înaintea chefului! Sau vorba unei alte colege de la istorie, „ numai oameni frumoși văd acolo!” O parte din Valea Jiului necontondentă. Aia faină, empatică, care a ajuns să facă lucruri bune în toată țara și chiar în lumea largă. Oameni de la capătul dorului. Mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru momentele petrecute și mulțumesc în numele lor, dascălilor ce ne-au călăuzit pașii în viață. Cred că ați făcut o treabă bună domnilor și doamnelor profesoare. Vă mulțumim, vă rugăm să ne iertați dacă v-am greșit și vă dorim multă sănătate! Gânduri bune din partea tuturor. Și pioase celor ce nu mai sunt. Пусть Бог хранит вас в Своей заботе! E google translate, 😂. Eu, tot corigent la limba rusă!
Prima alegere muzicală pentru acest articol e dedicată tuturor colegilor care nu mai au posibilitatea să îl citească. Poate se aude până la ei. Membrii trupei Vunk au dedicat-o bateristului lor, Nicu Sârghea, plecat într-o lume mai bună la doar 48 de ani.
Cea de-a doua, ca să încheiem într-o notă optimistă, e dedicată colegilor de liceu cu care am petrecut weekend-ul trecut și vouă tuturor celor ce ați citit până la final acest articol. La bună revedere!
Sursa imaginilor:
1 – LICEUL TEHNOLOGIC "Dr. IOAN ŞENCHEA" FĂGĂRAŞ;
2 – limbistraine.eu;
3 – educatieprivata.ro;
4 – Clasa a XI – a sau a XII – a F, a Liceului Industrial Petroșani, 1988 – 1989?;
5 – Întâlnirea de 35 de ani de la terminarea liceului, clasa a XII – F, Liceul Industrial Petroșani, 17.05.2025
