Cum se vinde o termo. Ptiu, o mină.

Să învățăm de la înaintași, că se pare că avem de la cine.

Am scris acum două săptămâni, în articolul

Pe când cărbunele din Valea Jiului aducea profit. Unora!

despre preluarea în perioada interbelică a Societății Minele Statului Lonea, de grupul de interese liberal format în jurul și în interiorul Societății Petroșani și Lupeni. Am spus atunci că revin. No, iată-mă!

Minele Statului Lonea au o istorie aproape la fel de veche ca și mineritul din Valea Jiului. Inițial perimetrul de exploatare a fost cumpărat de la statul ungar, de către cine alta decât de societatea omniprezentă Salgotarjan. L-a păstrat însă intact neextrăgând cărbune de aici. Având și alte perimetre de exploatare, a preferat să extragă doar din acelea pentru a păstra prețul cărbunelui cât mai ridicat. Șmecheri! Mai puțin cărbune pe piață, preț mai mare. Oricum acolo trebuiau făcute investiții și costa mult. Prin 1907 însă, economia Ungariei avea nevoie urgentă de cât mai mult cărbune. Astfel statul maghiar preia în gestiune directă minele de la Lonea. Se fac în primii ani investiții masive, unele din ele, în principal cele în obiectivele auxiliare, nu foarte bune (centrală electrică supradimensionată, instalație de preparare de capacitate mult prea mare, etc.). Totuși, utilajul de extracție, era de bună calitate și de capacitate mare, ajungându-se la un moment dat la o producție de 750 t/zi, ceea ce pare a fi un maxim, dar sub estimarea de 800 t/zi. Prin 1912 producția a scăzut mult datorită numeroaselor focuri și a continuat pe aceeași linie în anii războiului, cu toate schimbările survenite în conducerea societății. Anul 1918 este marcat cu o producție de 169.427 t, ceea ce ar însemna cam 540 t/zi. După 1 decembrie 1918 urmează parcursul românesc al societății.

Nu e deloc greu de intuit că investițiile au fost neglijate în anii războiului. Deci nici lucrări noi nu se prea făcuseră și nici utilaje noi nu se cumpăraseră. Lesne de înțeles. A început și statul român să bage bani în societate. Un credit chiar în 1918, un altul în 1920 și așa mai departe. Nu era însă suficient. Sumele necesare erau mari, statul nu era bogat, birocrația era stufoasă, piese și utilaje se găseau greu. Și totuși între 1921 și 1923 minele de la Lonea obținuseră profit. Acesta nu puteau să facă însă nicio investiție majoră fără aprobarea Direcției Generale a Minelor, care la rândul ei cerea probabil aprobarea ministerului. Prin 1925, când deja se aflau de un an pe pierdere, inspectorul general, inginerul Iosif Iancu, în raportul său către această Direcție Generală spunea:

„rentabilitatea de exploatare a minei depinzând de majorarea producţiei, direcţiunea minei de mai multe ori a făcut propuneri în acest scop, însă din lipsă de numerar acestea nu au fost acceptate.” [1]

Nu e deci de mirare că și producția la minele statului a avut de suferit. Mai jos e un tabel [2] cu mai multe informații pentru anii 1919 - 1925. Se poate vedea că prețul cu care este produsă tona de cărbune este din 1922 simțitor mai mare decât la Societatea Petroșani și totuși Societatea Lonea reușește să mențină un bilanț de venituri/ cheltuieli pozitiv. La aceasta a contribuit faptul că societatea colecta venituri și din vânzarea de energie electrică, de cărămizi de la fabrica proprie, închirierea unor clădiri din Petroșani, amortismente care intervin în acești ani, etc. Din 1924 prețul de cost al tonei de cărbune explodează iar societatea intră efectiv pe pierdere.

Ce s-a întâmplat? Foarte pe scurt și succint, pentru că de data aceasta recunosc nu m-am priceput să sintetizez prea bine, vă spun eu mai jos. Dar dacă vreți o părere mai avizată și o descriere mai pe larg și mai tehnică a fenomenului, luați de citiți articolul domnului Bathory din bibliografie.

Odată cu venirea liberalilor la putere crește și influența pe care o poate exercita acționariatul liberal al Societății Petroșani pentru a obține câștiguri cât mai mari. Pentru că ce mai mare parte din cărbunele extras era vândută către Căile Ferate Române, primul obiectiv este obținerea cu această societate a statului a unor contracte cât mai avantajoase. Din câte ne spune domnul Bathory, Societatea Petroșani reușește să impună ca director general al CFR pe domnul Tancred Constantinescu. Acesta, era inginer și matematician în același timp, membru în conducerea PNL, unul dintre inițiatorii Legii minelor din 1924. A fost printre fondatorii Gazetei Matematice și a sfârșit în 1951, în închisoarea de la Sighet ca atâtea alte elite ale acelei perioade.

Acesta vine în Valea Jiului undeva în august 1923 și discută cu directorul general tehnic al Societății Petroșani, solicitându-i cantități mai mari de cărbune pentru CFR. Deși răspunsul inițial este că nu este de unde, că producția a atins maximul și orice forțare ar putea avea efecte nedorite pe termen lung, spre sfârșitul lunii acesta îi comunică în scris altă părere. Aceasta face referire la minele Statului care posedă în Petroșani un perimetru extins, cu zăcământul confirmat de o sondă de 730 metri adâncime. Se face referire la posibilitatea cedării acestui perimetru de către Minele Statului către Societatea Petroșani, estimarea producției anuale fiind de 300.000 tone, cu investiții însemnate.

De aici se naște ideea, proiectul. Odată cu numirea inginerului matematician în funcția de ministru al industriei și comerțului, la 30 octombrie 2023, există și pârghiile. Având în vedere că bilanțul societății în 1923 era totuși unul pozitiv, trebuiau găsite pretexte pentru ca societatea cu capital integral de stat să poată fi preluată de capitalul privat liberal. Cea mai simplă modalitate era aceea de a provoca pierderi societății iar modalitatea stătea în pixul ministrului. Comisia de recepție și distribuire a cărbunilor pentru CFR, cu sediul la Petroșani a primit indicații să nu mai admită cărbune de la Lonea, sub pretextul că ar conține prea multe impurități. În plus, aceeași comisie nu permite reprezentanților societății să comercializeze acest cărbune altor cumpărători particulari, blocând astfel stocuri însemnate și producând disfuncționalități societății. Se fac demersuri de către acesta din urmă pentru îmbunătățirea calității, se fac solicitări pentru transparentizarea modului de recepție însă războiul este inegal și deplin. Ca să dea un exemplu clar că Minelor Statului nu trebuie să le fie recepționat cărbunele, este concediat imediat un recepționer care în necunoștință de cauză acceptă un transport.

Pe lângă probleme în recepționarea cărbunilor de către CFR mai intervine una. Un accident tehnic provocat de un trăsnet, scoate din funcție centrala electrică a societății. Pentru a putea continua activitatea aceasta se vede nevoită să semneze un contract cu Societatea Petroșani, pentru furnizarea energiei electrice. Clauzele contractuale sunt, cum puteți bănui extrem de dezavantajoase pentru minele statului.

Cumulate, cele două mari probleme dau rezultate dezastruoase pentru societate în 1924. Se lucrează cu mari întreruperi și ca urmare a acestui fapt producția scade dramatic iar prețul de cost al tonei de cărbune crește. Și ca să nu spuneți că vorbesc prostii și că m-am documentat doar din articolul domnului Bathory (deși aproape că ați avea dreptate), vă dau mai jos două cronici ale cărbunelui, cum le numeau redactorii publicației Argus, organ de presă zilnic al comerțului, industriei și finanței:

Pe lângă vagoane produse și livrate aveți și informații interesante în aceste frânturi de pagini. Poate era bine să nu le decupez - dacă nu vă place articolul măcar citeați din presa vremii - vorba lui Joshua Bell, când a cântat pentru prima dată la Ateneul Român: ”Dacă nu le place cum cânt (se referea la spectatori), se pot uita la aceste minunate picturi de pe pereți.” Comparând situațiile, nu persoanele. Trecând la vagoanele noastre se poate observa că în luna februarie 2024, Minele Statului Lonea par a avea probleme cu livrarea de cărbune. Din 446 vagoane produse le sunt preluate doar 251. Nu încercați să le adunați că am încercat eu. E îndoită cumva pagina acolo și dă altceva. Dar e dat totalul, jos. Acum nu știu ce să spun. Eu am căutat dovezi și în altă partea că s-a întâmplat chiar așa cum zice domnul Bathory. Sunt diferențe și la celelalte societăți, dar parcă nu așa de mari. Oricum, articolul domnului cercetător mai aduce și alte argumente în favoarea tezei domniei sale.

Așa cum am mai spus, situația creată de dificultățile în alimentarea cu energie electrică și în recepționarea vagoanelor a dus la multe sincope inclusiv în producția de cărbune. Dar în aceste perioade când nu se scotea cărbune era necesară continuarea lucrărilor de întreținere, foarte costisitoare, personalul trebuia plătit, etc. În plus, se pare că minele statului continuau să fie prost aprovizionate de către Direcțiunea Generală a Minelor cu unelte, piese de schimb pentru utilaje și utilaje în sine. Existau și alte probleme: cărbunele care era totuși recepționat era plătit la preț mai mic decât cel contractat, ca sort de cărbune mărunt, nu erau repartizate vagoane suficiente pentru a încărca producția extrasă, erau din această cauză numeroase operațiuni de încărcare / descărcare, manipulare, sortare, etc. Cel puțin asta rezultă dintr-o analiză pe care o efectuează conducerea societății, care dorește să arate adevăratele cauze ale declinului. Bine, acum ei nu știau chiar adevăratele cauze și concluzionau astfel:

„în împrejurările de față, declinăm de la noi cu desăvârșire orice răspundere față de daunele avute până în prezent și pe care le vom avea eventual în urma acestei stări de lucruri în viitor, dându-ne în același timp expresie mirării și revoltei, totodată, pentru procedura atât de vitregă ce se întreprinde chiar față de minele statului.”[3]

De altfel, vizavi de calitatea cărbunelui de la Lonea inclusiv inspectorul general al minelor din Valea Jiului, inginerul Iosif Iancu, arată într-un raport din 9 ianuarie 1925:

„nu se poate zice că, cărbunele de la Lonea ar fi inferior celuia de la alte întreprinderi miniere din Valea Jiului. Nu înţelegem deci rostul dificultăţilor ce le întâmpină aceste mine la producerea cărbunelui, când ştiut este că rezultatele de întrebuinţare la locomotive al acestui cărbune au fost pe deplin mulţumitoare, nu numai sub regimul unguresc, cât şi mai mult sub regimul românesc”. Acesta reamintește și „împrejurarea că comisia de recepţionare nu dă voie minelor să satisfacă nici trebuinţele altor întreprinderi ale statului, deşi în Valea Jiului şi azi se află stocuri mari de cărbune. În prezent, degeaba insistăm pe lângă această comisie să dea vagoane pentru a putea trimite cărbunii la Hunedoara, timp de o lună n-a sosit la aceste uzine nicio cantitate de cărbune”[4]

Categoric o asemenea problemă ajunge și la urechile opoziției și trezește suspiciuni. Oricum erau dezbateri aprinse pe un proiect de lege privind comercializarea întreprinderilor statului, depus în Parlament de domnul Tancred Constantinescu. Virgil Madgearu, specialistul Partidului Țărănesc în probleme economice îi bănuia pe cei de la Societatea Petroșani (deci pe liberali) că doresc să preia și minele statului pentru a avea monopolul cărbunelui din Valea Jiului În aceste condiții statul, principalul cumpărător prin CFR, nu mai avea nicio pârghie prin care să poată controla dacă prețul cerut pentru cărbune se justifică. Ca să pară basma curată, ministerul contractează un expert independent privind situația minelor de la Lonea. Independentul, nimeni altul decât Johann Winklehner, cel care venise prima dată cu soluția de creștere a producției de cărbune prin preluare Minelor Statului de către Societatea Petroșani. Apropiatul lui Tancred Constantinescu despre care se știa că e specialist în probleme miniere, cunoaște bine condițiile zăcământului din Valea Jiului, din cadrul Societății Salgotarjan pe care a condus-o înainte de război, nu e angajat politic în România, fiind cetățean austriac, etc. Curat murdar, coane Fănică!

Expertiza scoate înainte numai probleme. Adică, cu alte cuvinte, celor ce s-ar îndura să cumpere participațiuni la Societatea Lonea (se abandonase ideea de preluare în favoarea unei participații la un acționariat privat/stat în care riscurile ar fi fost împărțite), ar trebui să li se mulțumească, nu alta. Ar fi cărbune, dar nu e sigur și mai trebuie foraje care constă milioane, apoi lucrări de deschidere, etc. Jale, nu alta. Concluzia era aceasta:

„situaţia exploatărilor statului se poate ameliora numai dacă administraţia s-ar simplifica după metoda particulară şi s-ar face mai ieftină […] În acest mod după câţiva ani producţia ar putea creşte, costul de revenire ar putea deveni mai ieftin şi la minele statului numai aşa s-ar putea introduce o exploatare sistematică.” [5]

Una peste alta, ca să nu mă mai lungesc - de parcă nu am făcut-o deja, 30 de milioane de lei, din capitalul estimat la 180 milioane de lei al minelor statului Lonea au fost preluate de acționari privați, dintre care 10 milioane Societatea Petroșani și aproape 9 milioane Societatea Lupeni. Restul diferite bănci și instituții financiare din grupul liberal de interese și influență. Același Madgearu estimează că din cele 60.000 de acțiuni vândute către capitalul privat, 57.430 de acțiuni au fost rezervate societăților și persoanelor legate de partidul liberal.

În plus, statutul noii societăți are prevederi fabuloase. Spre exemplu, statul care deținea 5/6 din capital, nu avea dreptul decât la 1/3 din voturi în Adunarea Generală a Acționarilor. În Consiliul de administrație are doar 4 din cei 12 membrii, dar e drept că poate să aleagă președintele. Aportul statului nu este evaluat prin statut, deși investițiile făcute de acesta la Lonea depășeau de la preluare 2 miliarde de lei. Doar zăcămintele erau evaluate la 1 miliard.

Deși statul ar fi încasat anual 3/4 -imi din profit se pare că acționarii privați au introdus în statut prevederi care au dus în final la câștiguri mult mai mari decât ale statului. Aceștia beneficiau anual de un dividend de 9%, în orice condiții, pentru că li se garantau dividende anuale de 1.500.000 lei.

Societatea a fost înființată pe o perioadă de 50 de ani, la 15 septembrie 1925. Nu a apucat atâta. O perioadă i-a mers bine. Cărbunele nu mai era de proastă calitate, ba chiar obținea prețuri foarte bune de la CFR. Are și momente mai proaste. Atunci când se schimbă guverne și liberalii ies de la guvernare, s-au descurcat totuși și nu au ieșit în pierdere. Au introdus și aici dubla contabilitate și raportarea unor producții mult mai mici decât cele reale. Amortismentele erau introduse în calcul de câte ori era necesar, astfel încât cifrele să arate cât mai bine. Nu de la început însă. În 1926 Virgil Madgearu, cel care simțise demult că ceva e putred în Danemarca (a se citi Valea Jiului), a arătat că beneficiul la Lonea era de numai 20 lei/tonă, în timp ce la Societatea Petroșani era de 150 lei/tonă, iar la Lupeni de 200 lei/tonă. Nu avea de unde să știe că beneficiul real era de 402 lei/tonă la Lonea, 309, 49 la Petroșani și 371, 29 al Lupeni. Deci în 1926 cărbunele de la Lonea a adus cele mai mari profituri acționarilor, datorită prețului record obținut pentru cărbunele cumpărat de către CFR, tot prin intermediul traficului de influență al acestor acționari privați și liberali. Și da, s-a format și un așa zis cartel al cărbunelui care a purtat negocieri dure cu CFR în anii următori, pentru cantități și prețuri avantajoase.

O fi fost bine? O fi fost rău? Nu știu. Vă las pe dumneavoastră să apreciați. Citiți și articolul domnului Bathory, ale cărui cercetări și concluzii, nu întotdeauna clare - cel puțin pentru mine, am încercat să vi le expun atât în articolul acesta cât și în Pe când cărbunele din Valea Jiului aducea profit. Unora , considerându-le interesante și având legătură cu istoria zonei în care m-am născut și activității pe care am profesat-o. Eu nu pot să spun că m-a convins. Argumentele aduse în favoare dublei contabilități sunt mult prea tehnice. Poate că nu le-am înțeles eu dar cred că era de datoria domniei sale să se facă înțeles de toată lumea. De asemenea nu m-a convins nici că preluarea unei părți din Minele Statului Lonea de către acționatul privat, fie el și liberal a fost un lucru dăunător pentru acestea. Desigur felul cum au făcut-o și Statutul pe care la-u impus ulterior sunt condamnabile. Dar citind întregul articol veți vedea că au reușit ulterior preluării să eficientizeze activitatea. Veți spune desigur și aveți dreptate, că erau direct interesați. Acesta este însă motorul oricărei activități economice. Interesul pentru profit. Pentru ca acesta să fie unul obținut corect este însă nevoie de reglementări peste reglementări, controale și aplicarea legii, care să fie aceeași pentru toți, indiferent de culoarea sau simpatia politică. E greu și azi, dar acum 100 de ani? Nu uitați de asemenea, că omul acesta s-a dezvoltat și a profesat într-o perioada în care istoria era privită și studiată doar ca o luptă între clase. Muncitorii erau întotdeauna cei buni, iar investitorii cei răi. În viziunea comunistă statul era întotdeauna cel căpușat de investitorii privați care nu aduceau nici un beneficiu societății. De altfel după1948 le-au preluat afacerile prin naționalizare și au umplut închisorile cu ei. Ghinion, cu spunea cineva cu multe case.

Acesta nu e nicidecum un articol original. E o încercare de sintetizare a acestui articol de specialitate ce se întinde pe mai bine de 33 de pagini. Poate nu foarte reușită. De aceea, dacă nu v-a plăcut, las mai jos și o piesă cu Joshua Bell, că picturi ca la Ateneu n-am. Reînviem un obicei mai vechi. Articolul și melodia. Sper să nu rămân singur ca Eleonor Rigby, după ce citiți și ascultați. Hai, că la ascultat nu v-am dat greu. V-am pupat pe cei ce vreți! Vedeți că sub video e butonul de abonare. Nu vă costă nimic! Pe data viitoare!

Bibliografie:
1 - Ludovic Bathory, Comercializarea minelor statului de la Lonea, introducerea sistemului de contabilitate secretă și recalcularea producției de cărbune (1926-1930), în Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu« - Series HISTORICA - Supliment, LII/2013, pp. 349 - 382, accesat la https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=409028, în data de 15.07.2025.

Referințe:
[1] - S.J.A.N.HD., Fond Inspectoratul General al Minelor de Cărbuni din Valea Jiului Petroşani, fasc. nr. 178/1925, apud Ludovic Bathory, Comercializarea minelor statului de la Lonea, introducerea sistemului de contabilitate secretă și recalcularea producției de cărbune (1926-1930), Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu, nr. LII/Sup./2013, p. 352;
[2] - Ludovic Bathory, Comercializarea minelor statului de la Lonea, introducerea sistemului de contabilitate secretă și recalcularea producției de cărbune (1926-1930), Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu, nr. LII/Sup./2013, pp. 353 - 354;
[3] - S.J.A.N.HD., Fond Inspectoratul General al Minelor de Cărbuni, fasc. nr. 13/1925, apud Ludovic Bathory, Comercializarea minelor statului de la Lonea, introducerea sistemului de contabilitate secretă și recalcularea producției de cărbune (1926-1930), Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu, nr. LII/Sup./2013, p. 361;
[4] - S.J.A.N.HD., Fond Inspectoratul General al Minelor de Cărbuni, fasc. nr. 178/1925, apud Ludovic Bathory, Comercializarea minelor statului de la Lonea, introducerea sistemului de contabilitate secretă și recalcularea producției de cărbune (1926-1930), Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu, nr. LII/Sup./2013, p. 361;
[5] - S.J.A.N.HD., Fond Petroşani S.A.R. Confidenţiale, dos. nr. 1/1923, apud Ludovic Bathory, Comercializarea minelor statului de la Lonea, introducerea sistemului de contabilitate secretă și recalcularea producției de cărbune (1926-1930), Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu, nr. LII/Sup./2013, p. 360;

Imagini:
1 - Argus, Organ zilnic al industriei, comerțului și finanței, anul XIV, nr. 3196, 15 decembrie 1923, p. 5, accesat la https://adt.arcanum.com/ro/view/Argus_1923_12/?pg=106&layout=s, în data de 15.07.2025;
2 - Argus, Organ zilnic al industriei, comerțului și finanței, anul XV, nr. 3252, 24 februarie 1924, p. 3 accesat la https://adt.arcanum.com/ro/view/Argus_1923_12/?pg=106&layout=s, în data de 15.07.2025;