Greve, preoți, biblioteci și avioane.

Aspecte din timpul grevei minerilor din Valea Jiului din aprilie - mai 1941

În mod normal ar fi trebuit să continui periplul prin documentele din fondul arhivistic Societatea Petroșani. Direcția Minelor. Registratură - Secretariat, înșirate de Portalul de căutare arhivistică, despre care v-am vorbit în articolul de săptămâna trecută. Am ajuns doar la fila 23 din 152, deci mai e ”pâine de mâncat” de acolo. M-a contrariat însă faptul că niciunde în căutările pe internet, făcute cu ocazia documentării despre părintele Traian Moșic, nu am găsit consemnată informația din articolul domnului Boboc, cum că în 1941, cu prilejul grevei minerilor din Valea Jiului, acesta ar fi fost reținut. De la acestea am pornit atunci când am purces spre Biblioteca Municipală ce poartă numele inginerului minier și omului de litere, Valeriu Butulescu.

Într-un oraș ce nu mai are librărie, bibliotecile ar trebui să fie la mare cinste. Noi avem două. Una e cea a Universității, la care în mod normal dacă nu activezi ca student sau profesor în cadrul ei nu ai acces, nu te poți abona. Cred că există posibilitatea să studiezi la sală materialele dorite. Prea puțin prietenos, din punctul meu de vedere, dar e bine și așa.

Cea de-a doua, are sediul într-un fost dispensar, deloc central. A mai fost una la Casa de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Primărie, probabil a sindicatelor, dar acum mulți, mulți ani, nu știu din ce motive, s-a închis. Oricum, de atunci Casa de Cultură nu-și mai merită numele. Sediu al filialei Casei Județene de Pensii, al unei săli de fitness și al altor câteva firme, care au spații închiriate aici, miezul ei, o sală de spectacole de 800 de locuri și o alta mai mică, stau nefolosite de mulți ani de zile. Puținele evenimentele culturale din oraș se desfășoară în sala Teatrului I.D.Sîrbu, mai puțin încăpătoare. Dar iar am luat-o pe arătură, ca și casa noastră de cultură.

Revin la bibliotecă, la ce municipală. Nu știu la voi cum e dar eu când intru într-un loc cu cărți, chiar dacă vin chitit pe ceva, nu ”poci pentru ca să nu” mă uit și după altceva. Așa s-a întâmplat și acum. În loc să plec cu cartea părintelui Moșic, Din cele trăite printre oamenii de la izvoarele Jiului, pe care de altfel nici nu o aveau, am plecat cu alte cinci, de interes pentru mine.

Dar stați să vedeți cum a fost cu cartea domnului Moșic, pentru că am făcut rost și de aceasta. Așa ceva…. O doamnă biliotecară (să-i dea Dumnezeu sănătate!), și-a sunat soțul, preot la biserica zidită de Avram Stanca (cea de care vă vorbeam în articolul trecut și ale cărei poze din vremuri apuse le inserasem în articol), pentru că își adusese aminte că o are acasă. A doua zi, am ridicat-o de la Muzeul Mineritului, unde părintele are un al doilea loc de muncă. Asta ca să vedeți că nu toți preoții au merțane și burtă. Chiar sunt minoritari. Și din punctul meu de vedere, și celor ce au să le dea Dumnezeu sănătate! Știe El de ce le-a dat. Mulțumesc, părinte! Nu ne-am întâlnit dar știu că domnia sa este suplu și sigur nu are Mercedes. Cartea a ajuns la mine.

Acum vă așteptați ca articolul să dezvăluie misterul arestării preotului Moșic în 1941. Ar fi prea simplu. Sincer, nu am apucat să citesc cartea domniei sale. Din cele câteva pagini citite reiese că a suferit mai multe detenții, afară de cea dintre anii 1959 - 1964, din perioada comunistă. Deci încă nu mi-am satisfăcut curiozitatea.

În schimb, am găsit în cărțile împrumutate de la bibliotecă o serie de consemnări despre greva minerilor din 1941 care par interesante. Acum să ne înțelegem, eu știu că nu aduc nimic nou cercetării evenimentelor în felul acesta. Nici nu am pretenția. Plec însă de la premisa, care poate fi greșită și ea, că anumite aspecte interesante ale istoriei acestor locuri în care mulți dintre noi ne-am născut și trăim de zeci de ani, sunt foarte puțin cunoscute de publicul larg. Ele se găsesc în anumite volume de specialitate sau memorialistice ale oamenilor locului, unele din ele scoase la lumină de neobosiți căutători, în articole de ziar. Dată fiind însă deprinderea de scroll decât cea de dat pagina din ultimii ani împănați cu tot mai multă tehnologie, aceste lucruri se pierd în negura vremii. Nu totul se găsește pe internet. Nu toată informația a fost digitalizată. Acesta și nu altul este motivul pentru care scriu despre istoria acestor locuri și nu numai. Sper ca prin scroll-ul dumneavoastră să vă satisfaceți curiozități de care nu ați fost conștienți până la apariția articolelor.

Dar să revin la documente. Greva din aprilie - mai 1941, așa cum am spus și în articolul de săptămâna trecută, a fost una declanșată din cauza condițiilor de viață și de muncă foarte proaste. Las mai jos revendicările acestora, găsite în volumul Documente Hunedorene din istoria mișcării revoluționare, 1920 - 1944, descoperit la vizita la bibliotecă. Acum, revendicările le amintise în amplul articol 70 de ani de la / Marea grevă a minerilor din Valea Jiului din 15 aprilie - 5 mai 1941, din Ziarul Văii Jiului din 29.10.2011 și domnul Marian Boboc, dar după cum îmi indică mie Substack, doar o persoană a deschis link-ul din articolul de săptămâna trecută. Nu știu ce să spun, chiar nu aveți încredere că în link-uri găsiți chestii mult mai interesante decât cele pe care le scriu eu?

Acum, ca să înțelegem parte din aceste revendicări o să folosesc extrase dintr-o Notă informativă asupra nemulțumirilor generale ale muncitorilor mineri din 29 mai 1941, deci când greva era înăbușită. Spre exemplu:

„ - Încetarea grevelor și continuarea lucrului de către muncitorii mineri nu se datorește de loc măsurilor luate pentru satisfacerea doleanțelor muncitorești de a le ameliora situația de trai, ci tocmai măsurilor de regim militar și condamnării inițiatorilor greviști într-o măsură de neașteptat.
- Micile revendicări aduse muncitorilor nu au creat o stare de spirit liniștită acestora, întrucât se observă printre ei aceeași stare de agitație și nemulțumire încordată, întocmai ca aceea anterioară grevelor….”

„Majorarea într-o oarecare măsură a cantității de alimente ce primesc muncitorii de la consumurile societății nu a satisfăcut doleanțele muncitorilor decît într-o foarte mică măsură, mai ales că aceștia nu se pot alimenta cu tot ce le este necesar traiului de la consumuri decît foarte puțin, întrucît magazinele acestor consumuri nu sunt îndeajuns aprovizionate, iar de la piață nu se pot aproviziona din două motive:
-scumpetea prea mare, iar muncitorii nu au bani, primind un salariu derizoriu;
-dacă au bani și voiesc să cumpere de la magazinele particulare, nu li se dă, neavînd cartele de aprovizionare, iar primăriile respective nu le eliberează pe motivul că muncitorii primesc alimentele necesare de la consumurile societății.”[1]

Curat murdar, coane Fănică. De nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Sistemul de aprovizionare cu alimente al societății care menținuse mult timp în perioada interbelică prețuri mai mici decât comercianții particulari era, din cauza războiului, în colaps. Nu reușea să se aprovizioneze nici cu cantitățile necesare și așa cum vom vedea mai jos nu mai reușea nici să mențină prețurile preferențiale. De cumpărat, nu puteau cumpăra din lipsa banilor (alimentele, echipamentul de lucru, cota de cărbuni, chiria, curentul, totul era reținut din salariul de mizerie, astfel încât la sfârșitul lunii muncitorii luau foarte puțini bani). Uite spre exemplu ce spun autorii raportului:

„Li se fac prea multe rețineri lunare, uneori chiar nejustificate.
-Astfel, un lucrător care are lunar 4.000 lei, i se reține 2.000 - 2.500 lei pentru consum, 500 lei pentru Casa de asigurări sociale, 300 - 400 lei diferite impozite, etc., etc, rămînînd de primit numai cîteva sute de lei sau uneori numei zeci de lei.”[2]

Dacă totuși aveau ceva bani se loveau de problema cartelelor pentru cumpărături care lor nu le erau eliberate de către primării, ei fiind înscriși pentru aceleași alimente la consumurile societăților miniere.

Ar mai fi multe de adăugat, ca de exemplu că documentul care nu are nici adresant și nici emitent clar dar se află în fondul arhivistic al Comandamentului militar al regiunii miniere Valea Jiului, deci e un document al armatei, ne spune că supravegherea muncitorilor ajunsese atât de intensă încât inclusiv în subteran la fiecare 3 - 4 muncitori se afla un supraveghetor care nu îi lăsa niciun moment să se odihnească în timpul celor 8 ore de lucru.[3]

Dar am zis că revin la prețurile alimentelor. După înăbușirea grevei se semnează vrând, nevrând un nou contract colectiv de muncă. Administrația stipulează într-un paragraf că prețul alimentelor și produselor vândute muncitorilor societății prin sistemul intern de aprovizionare, poate fi ajustat în funcție de prețul pieței. Astfel prețurile în octombrie 1941, comparativ cu cele din vechiul contract, sunt următoarele:

La bocanci, spre exemplu, avem un preț și pe piața liberă, unde nu se prea găseau. Acesta era de 2500 - 4000 lei. Bine, din câte s-a văzut mai sus, banii ce rămâneau muncitorilor după ce societatea le lua dările, erau insuficienți pentru astfel de cheltuieli. Deși conform noului contract salariile crescuseră cu 23%, plus 7% ajutor familiar pentru cei ce erau întreținători, din cauza diferenței dintre prețurile vechi și cele noi de la Consumul societății, au fost cazuri în rândul muncitorilor necalificați, ziuașilor si ucenicilor societății, când aceștia au rămas datori acesteia după o lună lucrată. Faine vremuri! :(

Dar să vedem cum se desfășoară daravela. Tot dintr-un document al armatei, fără emitent și destinatar, aflăm că emitentul, împreună cu procurorul militar Constantinescu, au ajuns la Petroșani la data de 15 aprilie când începuse greva la Petrila. La Direcția minelor au găsit pe Prefectul județului cu alte oficialități locale și 5 delegați ai muncitorilor. Aceștia încheiaseră tratativele pentru a fi susținuți să se deplaseze la București la Ministerul Muncii. Li se înmânaseră 15.000 lei pentru cheltuieli și urma să vină mașina să îi ducă la Simeria la tren.

„Văzând ce se petrece și ce măsuri ilegale se iau de către d-l prefect, am discutat această hotărâre cu procurorul militar și ambii am fost de părere că nu trebuie să fie trimiși delegații la Ministerul Muncii, fiindcă societatea ”Petroșani” este militarizată și grevele nu sînt admise de legile în vigoare.”[4]

Prefectul însă nu a cedat, spunând că ce e făcut e făcut, chiar dacă e ilegal. Trimiterea era condiționată de intrarea muncitorilor la lucru, ceea ce s-a și întâmplat până în dimineața zilei de 18 aprilie. La ora 11:00 au sosit delegații care au comunicat că va sosi o comisie de la București. Ce credeați că asta cu comisiile e nouă? Na! Muncitorii nemulțumiți de acest rezultat au rămas în grevă. Aceasta, în zilele următoare s-a extins și la celelalte exploatări din Valea Jiului. Până la sfârșitul lunii aprilie vine în Valea Jiului comisia, vine generalul Voiculescu, ministrul muncii, dar negocierile eșuează. Continuarea/ reluarea lor este condiționară de începerea lucrului, ceea ce nu se întâmplă.

Din 3 mai apar primele documente ale Marelui Stat Major privitoare la menținerea ordinii în Valea Jiului. Este însărcinat colonelul Stănculescu Ion ca și comandant militar al Regiunii miniere Petroșani, cu mențiunile de a asigura ordinea internă și de a aplica regimul prevăzut de decretul lege nr. 355/941. Nu am găsit acest act legislativ, probabil e o transcriere greșită a numărului dar cu ajutorul chat gpt am descoperit decretul privind militarizarea întreprinderilor industriale. Îl puteți studia aici.

Instrucțiunile pe care le primește colonelul Stănculescu se referă printre altele la unitățile pe care le are în subordine în Valea Jiului. Un regiment de infanterie la Petroșani, câte un batalion de vânători de munte la Vulcan și Petroșani și două companii de jandarmi, una la Petroșani și una la Lupeni. Era ceva armată în Vale la acea dată. Bine, și muncitorii erau peste 10.000 spre 15.000.

„Scopul principal care trebuie urmărit este de a se mării producția, ajungîndu-se în cel mai scurt timp la debitul de producție maximă.
În acest scop:
- Instigatorii principali și cea care conduc activitatea de sabotaj vor fi dați imediat spre judecată;
- Masa lucrătorilor trebuie constrânsă să lucreze.”[5]

Pe data de 4 mai când își ia în primire postul și obiectivul domnul colonel, găsește trupele în dispozitiv, ca urmare a măsurilor întreprinse deja de colonelul Bălan, comandantului subsectorului regiunii. De asemenea, prin abnegația domnului procuror militar Constantinescu starea de spirit a muncitorilor era mult îmbunătățită, ca urmare a acțiunilor energice de cercetare, identificare, arestare și trimitere în judecată ca s-au întreprins de Tribunalul militar. Pe 30 aprilie a identificat, arestat și trimis la Sibiu 33 capi instigatori, pe 2 mai, 24 instigatori iar în 4 mai 14 instigatori. Adică total 71 instigatori, „între care și preotul Moșic, de la biserica ortodoxă din Petroșani.”[6] No, acum vedeți de ce e frumoasă cercetarea? Găsești ceea ce cauți unde te aștepți mai puțin. Bine, ar mai fi și alte motive dar nu fac obiectul aici. :)

Mai erau izolate și cercetate la acel moment 7 persoane, dintre care trei ingineri (Giurunescu, Suciu și Ștefănescu) de la mina Petrila, bănuiți ca fiind complici ai greviștilor.[7]

Condamnările la Sibiu au fost rapide și severe. În 9 mai avem 12 condamnați de la 5 ani de muncă silnică, la minim 1 lună închisoare o femeie, Bora Elisaveta. Din păcate urma părintelui Moșic o pierdem din nou. Nu știm ce s-a întâmplat cu domnia sa. Poate aflăm după ce citesc cartea de amintiri a domniei sale. Vă spun și vouă, desigur.

Nu vreau să închei până nu vă prezint parte din evenimente și din altă sursă. Este vorba de domnul locotenent colonel Ion Aldescu, care prezintă în cartea Istoricul batalionului 10 vânători de munte, participant la operațiunile din timpul grevei și momentul dislocării acestuia la Petroșani, de la Hațeg unde era cantonat. Dislocarea s-a produs la declanșarea grevei, în săptămâna 14 - 19 aprilie, iar în seara zilei de 19 aprilie, cu un tren special batalionul ajunge în Petroșani. Pe 20 aprilie e prima zi de Paști. Vă dați seama ce atmosferă era în Valea Plângerii. În continuare domnul colonel ne vorbește din planul de acțiune al batalionului, de serviciul religios din ziua de Paște, de misiunile de menținere a ordinii în Lonea, Petrila și Petroșani, de barajele realizate pentru a împiedica deplasarea muncitorilor dintr-un loc în altul, de sărbătorirea zile de 10 mai (mai jos aveți și o poză, cam neclară dar poză), etc. [8]

Mie-mi pare că ori soldații batalionului nu au participat direct la arestările liderilor greviști, ori planul de acțiune nu consemnează aceste fapte. Cert e că muncitorii aceia nu au fost arestați doar în urma unei discuții amiabile cu procurorul. Dar na, poate în perioada cât au fost cantonați pe aici nu au mâncat de loc usturoi. Ce știu eu? Și nu judec. Erau militari, ordinul se execută, nu se discută. Vorbesc doar de consemnarea faptelor și acțiunilor unității militare.

Interesant este însă că a fost consemnată înhumarea de către ostași ai batalionului a trei militari germani, prăbușiți cu un avion în munții Parâng. O fi unul din cele două avioane ale căror rămășițe se mai pot zări în căldarea din spatele Parângului Mare, în zona Roșiile. Bine de știut! Cei trei au fost înmormântați cu onoruri militare în Cimitirul eroilor din Petroșani.[9] Între timp or fi fost exhumați și mutați în altă parte, cred.

M-a lungit cam mult azi. Și câte ar mai fi fost de spus… „Piesa-i gata, trag oblonul/ Hei, ce ploaie e afară!”/ Dacă v-a plăcut bufonul/ Mai poftiți și săptămâna viitoare.

Referințe:
[1] - Ioan Frățilă, Nicolae Wardegger, Documente hunedorene din istoria mișcării revoluționare 1920 - 1944, Direcția generală a Arhivelor statului Filiala județului Hunedoara, p. 418;
[2] - Ibidem, p. 418;
[3] - Ibidem, p. 418;
[4] - Ibidem, p. 407;
[5] - Ibidem, p. 409;
[6] - Ibidem, p. 411;
[7] - Ibidem, p. 411;
[8] - Ion Aldescu, Istoricul batalionului 10 vânători de munte, Ed. Focus, Petroșani, 2002, pp. 43 - 47;
[9] - Ibidem, p. 46

Sursa fotografiilor:
1 - 3 - Ioan Frățilă, Nicolae Wardegger, Documente hunedorene din istoria mișcării revoluționare 1920 - 1944, Direcția generală a Arhivelor statului Filiala județului Hunedoara, pp. 403 - 405;
4 - Ibidem, p. 424;
5 - Ion Aldescu, Istoricul batalionului 10 vânători de munte, Ed. Focus, Petroșani, 2002, p. 45;
6 - https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/secretele-zborurilor-esuate-din-muntii-parang-2459413.html