Iisus privind în sus

Există o vorbă foarte frumoasă care spune că singurul moment când poți privi pe cineva de sus este acela în care te apleci să-l ajuți. Câți dintre noi o mai punem în practică? Câți dintre noi ne-o mai amintim și o păstrăm mereu întipărită în mintea noastră astfel încât să ne definească întregul comportament?

Mi-am amintit de ea ascultând textul evangheliei din duminica ce tocmai a trecut. Cea cu Zaheu, vameșul. Pentru cine nu știe, acesta era șef peste vameși, adică peste cei tocmiți să strângă impozitele în ținuturile Iudeii, în vremea lui Iisus. Nu era iubit de către oameni, din motive lesne de înțeles. Nu era nici prea înalt, dacă e să judecăm după faptul că a trebuit să se urce într-un sicomor ca să-l vadă pe Iisus trecând. S-a urcat acolo de curios, cred. Mai ales că a și alergat înainte ca să-și găsească un loc bun. De data aceasta însă nu dorea să se uite de sus la nimeni, deși în rest se pare că o făcea. Ne zice evanghelia că era bogat și ne dă de înțeles că nu din muncă cinstită. Vameșii, ca și fariseii de altfel, sunt în Noul testament personajele ”așa nu”.

Dar nu despre Zaheu doresc să vă vorbesc aici, deși evanghelia e frumoasă și pilduitoare. Atenția mi-a fost atrasă de de muzicalitatea versetului ”Iisus privind în sus…”. Și m-am gândit că Iisus nu mai privește spre nimeni de jos în sus, în niciun loc din evanghelii. Privește în sus către Tatăl, când se roagă și cere ceva pentru El sau pentru oameni, dar niciodată către un om. Și iată-l din nou pe Zaheu special.

Special pentru că exemplul lui ne dă speranță. Chiar și noi, aceștia care uităm că tot ceea ce suntem și ceea ce facem I se datorează doar Lui și proniei Lui, mai avem o șansă. Aceia care ne credem buricul pământului și uităm de Dumnezeu, ridicându-ne neprețuita persoană chiar mai sus de El, mai avem o șansă. Iisus se face în mărinimia Sa mic și privește în sus. Nu ca să ne confirme că suntem unde trebuie să fim, ci ca să ne zică ”grăbește-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân” Să dea Domnul să ne coborâm și noi în grabă și să-l primim cu bucurie, ca și Zaheu.

Dar mai bine să nu ajungem aici, zic. V-am spus e un singur caz în Evanghelii (cel puțin așa știu eu) când Iisus privește spre cineva în sus. Deci e rarisim. Să nu ne riscăm. Să ne smerim și să-l avem mereu pe Iisus deasupra noastră, așa cum se cuvine să fie. Ca și în pilda aceea cu prunca luată de tată cu căruța la furat de pe câmp. Am auzit-o tot la biserică, dar mai demult. Tatăl s-a uitat în stânga, în dreapta, în față și în spate și nu a văzut pe nimeni. A dat să purceadă să-și încarce căruța. Copila însă i-a spus, ”tată dar în sus de ce nu te uiți?” Era micuță copila. Nu știa ce spune. Dar tatăl a înțeles degrabă și a lăsat totul, pornind spre casă cu căruța goală. Bag seamă că pilda e veche și că tatăl nu fura de la CAP ci de pe ogorul vreunul vecin. De la CAP fura toată lumea pentru că era cum s-ar spune ”a lui toată lumea.” Vă dau mai jos un citat elocvent din cartea domnului Cosmin Popa, ”Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu”, ca să vedeți că așa, sau aproape așa era.

Pe lângă proasta administrare și incompetența care făcea ravagii, marea problemă a agriculturii colectivizate era convingerea generalizată că reprezenta rezultatul unui abuz al statului comis în dauna țărănimii. Sistemul agriculturii colectivizate, în pofida concesiilor făcute țărănimii colectivizate de către Ceaușescu, nu era decât o formă prost mascată de a transfera costurile industrializării către agricultură și țărănime. Mare parte a rezultatelor muncii era cumpărată de stat cu prețuri derizorii, iar țăranii erau plătiți în ”zile-muncă”, o unitate ce se compunea din bani și produse, atât sumele, cât și produsele fiind calculate la sfârșitul anului agricol, în funcție de productivitate. Oricât de bun ar fi fost anul, exprimarea în bani și produse ”zile-muncă!” era derizorie, ceea ce făcea ca munca în gospodăria colectivă să fie nerentabilă pentru majoritatea țăranilor. De aceea furtul de pe ogoarele gospodăriilor colective era considerat nu o încălcarea a codului moral, ci doar o formă de compensare a marelui furt pe care statul îl practica în dauna cetățenilor săi - mai ales că în fiecare cooperativă se știa că președintele și protejații lor fac același lucru, dar la un nivel mult mai mare. Schimbarea zecilor de președinți de cooperative agricole, în urma micilor scandaluri legate de furturile și delapidările acestora, nu ajuta cu nimic. Odată schimbat vechiul președinte, un altul nou, dar de obicei cu aceleași moravuri, îi lua locul. De aceea, începând din 1969, Ceaușescu a introdus practica acțiunilor preventive ala Miliției, în diverse domenii economice. Primul vizat a fost agricultura. Doar în 1969 au fost arestați nu mai puțin de 47000 de oameni, prinși sustrăgând diverse cantități de produse agricole de pe ogoarele cooperativelor agricole. …..Președinții CAP-urilor puteau fura, ”aprovizionarea directă” continua, dar țăranii trebuia să înceteze să mai fure din ”proprietatea obștească”. [1]

Deci Iisus dispăruse din peisaj. Erau mai mulți Zahei neconvertiți în schimb. Vameși și șefi peste vameși. Fericiți cei ce în vremea regimului comunist au privit în sus către Iisus. Care au ținut aproape de biserică. Eu, recunosc, am descoperit-o mult mai târziu. Deși draga mea bunică m-a dus la o vârstă fragedă la ceva comuniune la biserica ei. Cred că era reformată unitariană. Nu mai știu sigur. Am o ascendență religioasă foarte ciudată. Tata catolic, mama greco catolică, nașa de botez catolică, eu botezat ortodox, într-o biserică ce aparținuse greco-catolicilor. Deci ar trebui să-mi fie ierată scăparea cu comuniunea. Oricum am rămas impresionat și am povestit la școală învățătoarei. Care i-a spus mamei să mă recicleze că o bag în belele. :)

Mai ziceau ai mei că la un moment dat, tot în fragedă pruncie, am vrut să mă fac popă. Acum nu mai știu, înainte sau după ce am vrut să mă fac șofer pe mașina de gunoi. Uite aici dacă nu mă credeți! Cred că după, totuși. Cică eram impresionat de cât de ușor se fac banii în meserie. Dai de două ori cu cădelnița, cânți ceva și lumea-ți dă bani. Am renunțat repede, convins tot de ai mei că cică le fac lor necazuri. Deci eu la biserică am ajuns târziu. Nici acum nu-s prea vrednic, tot târziu ajung la slujbe. Dar cel puțin când ajung încerc să fiu atent. Așa am aflat și despre Zaheu vameșul și v-am spus și vouă. Bine, v-am mai spus și alte prosti dar ăsta-s eu. Dacă vreți mai multe despre Zaheu și cum a privit Iisus în sus la el, citiți în Evanghelia de la Luca, 19: 1-10 și de vreți și mai departe. Luca se pare că a fost doctor. Sigur de suflete a fost. Și e considerat primul iconar, atribuindu-i-se prima reprezentare a Maicii Domnului. De aceea este considerat ocrotitor al iconarilor și al artiștilor creștini. Acum , Dumnezeu știe dacă mă ocrotește și pe mine cu articolele mele cu tot. Cum mi-o fi norocul. Dar vă doresc vouă să fiți ocrotiți de toți sfinții și să vă privească Iisus blând fie de sus fie de jos, până la viitoarea întâlnire și mereu. Doamne ajută!

Referințe:
[1] - Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu, Ed. Corint, București, 2025, pp 93 - 94