Istoria din registre e tot istorie

Urmare a unei postări pe Facebook a domnului Mihai Burcea (la ce e bun facebook-ul?), am ajuns pe un site pe care cu greu aș fi reușit să îl găsesc altfel. Dacă nu mă credeți, vă invit să încercați să ajungeți de pe site-ul Arhivelor Naționale la cel despre care vă vorbesc, Arhivele Naționale Portal de Căutare Arhivistică. Mie mi-a fost imposibil. Atâta s-a digitalizat administrația asta că ne face să părem proști. Nu e singura instituție cu site de rahat și cu toții știm asta. Vai, vai!

Revin. Domnul Burcea semnalase că au fost digitalizate și puse la dispoziția publicului o serie de interviuri document, luate în anii 1960 - 1970, unor foști ilegaliști (adică aceia care au activat în perioada 1924 - 1944, cât timp partidul era în afara legii), ai Partidului Comunist Român. Interesant, pentru cine studiază fenomenul. Din link-ul indicat în comentariile la postarea respectivă am ajuns pe pagina de care vă vorbesc. Și pentru că, interesul meu era să caut subiect pentru articolul de miercuri, am făcut câteva giumbușlucuri să văd dacă nu găsesc ceva material digitalizat care să-mi fie de folos. Am avut noroc și nu prea. Site-ul oferă cel mult un inventar digitalizat dar nefinalizat al documentelor ce s-ar putea studia la sediile arhivelor naționale din întreaga țară. Sau cel puțin asta am înțeles eu.

Influențat de excelenta carte a domnilor Marian Boboc și Adrian Catană, Sfârșit și început de veac în Valea Jiului - Mica Americă (1897 - 1903), am purces la căutarea unor documente care să se coreleze cu cele citite în carte. Nu am avut mare noroc, - deocamdată dar am dat în schimb peste un fond arhivistic, aflat din câte am descifrat eu la Arhivele Naționale Hunedoara, care cuprinde documente din perioada 1847 - 1953. Denumirea fondului, Societatea Petroșani. Direcția Minelor. Registratură - Secretariat. La secțiunea media, față de alți itemi care nu conțin niciun fișier, acest fond este foarte bogat. M-am oprit la un fișier de 21,81 MB, care conține 152 de pagini. Acestea descriu cuprinsul unităților de păstrare între anii 1940 - 1948. Știu, nu e deloc profesionist dar voi încerca să fac o scurtă trecere în revistă a problemelor cu care se confrunta în acei ani tulburi Societatea Petroșani, respectiv Direcția Minelor din acesta, doar prin prisma acestor conținuturi. Până la urmă e un articol pentru un blog, nu un material științific. De altfel pentru studierea efectivă a acestor documente trebuie mult timp (nu am), oarecare fonduri materiale pentru deplasări, cazări (nu-mi prisosesc) și pentru anumite documente, cunoștințe de limbi străine. Nici acestea nu-mi prisosesc, dar cu ajutorul tehnologiei și al prietenilor nu ar fi insurmontabilă ultima problemă.

Prima chestie care mi-a atras atenția este o pagină din 1940, care se remarcă prin abonamentele la ”Muncitorul Legionar” și documente referitoare la concedierea evreilor din cadrul societății. Anul 1940 începe promițător, nu?

Nu foarte departe de aceste informații aflăm că pe lângă aceste concedieri ale evreilor se produceau și demisii și lichidări ale unor funcționari care doreau să plece în teritoriile cedate de voie de nevoie mai mult, Ungariei vecine.[1] Deci după tragedia Dictatului (în literatura de specialitate se mai numește și arbitraj, noi însă preferăm varianta dictat) de la Viena din 30 august 1940. No, ce să spunem, ducă-se!

Nu peste multe file apare și informația că societatea angaja refugiați din Ardealul de Nord, cel cedat. Se făcea așadar un oarecare schimb de populație. [2] Urâte vremuri!

Există apoi mai multe laitmotive care apar pe parcursul acestor opt ani. Societatea trimitea la odihnă și tratament muncitorii bolnavi. În general Techirghiolul este locul cel mai des întâlnit.

Apare în numeroase însemnări ajutorul acordat de către societate bisericilor. Acest ajutor se pare că era o constantă în viața Societății și că exista o cotizație care era vărsată către biserici direct din salariul angajaților. Cel puțin așa reiese din însemnările preotului paroh Avram Stanca, cel care a ridicat prima biserică ortodoxă de zid din Petroșani. E vorba de cea cu hramul Sfântu Nicolae, ascunsă acum de blocuri, de lângă Colegiul ”Mihai Eminescu”, sfințită la 22 iulie 1900.[3] Iat-o aici în trei imagini , din bogata arhivă digitală a domnului Nelu Chereches. A treia ar fi din 1904. Mulțumesc!

Există de asemenea o corespondență bogată cu autoritățile militare privind scutirile de concentrare. Se pare că majoritatea celor ce lucrau în mină au avut parte de asta, cărbunele fiind atât de necesar. În schimb zona și regimul la care erau supuși muncitorii a fost unul militarizat, pe perioada războiului.

Tot legat de război, apar des documente ce fac referire la apărarea pasivă. Pregătirea cetățenilor, a adăposturilor în caz de bombardament (adăposturile erau galeriile de coastă în cazul societății miniere), vopsirea clădirilor și construcțiilor în kaki, etc. Totodată, aflăm că se organiza apărarea antiaeriană și că la Vulcan a operat o Companie antiaeriană, cel puțin în anul 1943. [4]

O altă informație care atrage atenția este cea legată de pregătirea ucenicilor electromecanici, pentru reîmprospătarea și românizarea cadrelor.[5] Da, ați citit bine. Mineritul din Valea Jiului era încă la acea dată dependent de meseriașii de alte naționalități.

Fața crudă a războiului se arată din nou. Societatea înregistrează un document în care dă locurile vacante de la Preparația Petrila, pentru invalizii de război.[6] România de abia își trimisese tinerii pe frontul de est, de câteva luni. Aceștia începeau să se întorcă neîntregi. 😢

Rămânem în registru tragic. Un alt document ne amintește de despăgubirile primite de urmașii victimelor catastrofei din 13 decembrie 1940.[7] La o căutare rapidă pe www, dăm de câteva articole foarte bine documentate (de altfel sunt extrase din cartea domnului Marian Boboc, Ultimul Șut. Cartea neagră a exploziilor din minele Văii Jiului de până la 1946), în Ziarul Văii Jiului. Iată aici un link dar deschideți-l că nu îl dau degeaba. E interesant de știut. De-aș povesti eu tot ceea ce scrie acolo, s-ar lungi articolul foarte mult.

Continuăm! Bine că mi-am notat pentru că astăzi fișierele digitalizate de pe site-ul lui pește prăjit de arhivă națională portal de căutare arhivistică, nu se deschid neam.

Următoarele două însemnări care mi-au atras atenția sunt legate de concedieri. Una pentru condamnarea de către Curtea Marțială (v-am zis că era regim militarizat în acea perioadă), pentru constituirea de nuclee comuniste.[8] Partidul Comunist fusese scos în afara legii după răscoala de la Tatar Bunar din septembrie 1924. Acesta este motivul pentru care între cele două războaie dar mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial o mulțime de comuniști au făcut închisoare. Aceștia sunt cei care vor prelua frâiele puterii după august 1944.

Cea de-a doua concediere se referă la participanții la o rebeliune. Tot de la merituosul documentarist Marian Boboc aflăm ce s-a întâmplat. Îl felicit și pe această cale pentru munca asiduă depusă pentru a scoate din neuitare atâtea fapte și întâmplări din istoria acestor locuri. Vă dau din nou link. Sper că nu degeaba. E vorba despre greva minerilor din perioada 15 aprilie - 5 mai 1941, în plin regim militarizat. S-a lăsat cu arestări și condamnări la închisoare. Din păcate revendicările minerilor, pe care le puteți afla dacă deschideți link-ul, nu au fost rezolvate. Au reînceput lucru de teama de a nu avea soarta celor arestați. 😢

După cum veți vedea, dacă citiți articolul indicat, autoritățile i-au scos vinovați pe la Vulcan pe comuniști (au descoperit acolo un nucleu clandestin și ceva manifeste) și pe legionari (altfel de ce să-l fi arestat pe preotul Moșic din Petroșani. Acesta era un simpatizant legionar cunoscut cel puțin așa ne spune articolul, iar legionarii fuseseră îndepărtați de la guvernare în ianuarie). Cred că au fost reziliate și abonamentele la Muncitorul Legionar. Zic și eu, nu dau cu parul.

Acum cu arestarea aceasta a preotului Traian Moșic nu știu ce să spun. Un alt site ne spune că pentru meritele sale în activitatea culturală şi alinarea răniţilor din timpul războiului, preotul Traian Moşic a fost decorat la 9 mai 1939 cu Medalia centenarului Regele Carol I şi în octombrie 1942 cu decoraţia „Crucea Meritul Sanitar”, clasa a II-a.” Deci a fost preot militar pe frontul de est, ajungând până în Caucaz.[10] Este posibil ca implicarea în revolta minerilor să fi avut loc în vreo permisie, nu e exclus. Cert este că era foarte apropiat de oamenii pe care îi păstorea și de problemele lor și că în perioada comunistă a făcut închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale, din 1959 până în 1964. S-a plâns autorității ecleziale de distrugerea crucilor și troițelor de pe dealuri, de la răscruci și din curțile oamenilor din Valea Jiului. Halal uneltire. Urâte vremuri!

Ideea e că autoritățile de atunci în loc să vadă condițiile extrem de grele în care lucrau minerii câte 12 ore pe zi, că nu au materiale, unelte, că nu au cu ce să-și întrețină familiile și că securitatea muncii este o glumă proastă, au văzut instigatori și cauza acestei rebeliuni: comuniștii sau legionarii. Curat murdar, coane Fănică!

Cert este, ne spune domnul Boboc, că presa locală a vremi, așa cum a făcut și la greva din 1929 și mai apoi toată perioada comunistă, relata în perioada acestei greve/rebeliuni, cu totul altceva. Cai verzi pe pereți. Adevărați deontologi. Hai că în 1941 și în regimul comunist ai mai înțelege că era cenzură, dar în 1929?

Cred că mă opresc aici azi. Asta chiar dacă am ajuns cu însemnările doar la fila 23 din 152. Mai las material și pentru alte articole, dacă v-a plăcut acesta. Cum de obicei majoritatea dintre voi nu aveți nicio reacție, o să consider că mai suportați unul, două, sau poate chiar mai multe pe temă. V-am pupat! Numa’ pe cei ce vor. Nu mai suntem în 1940 când nu era pe vrute sau pe nevrute. Hai, să trăiți!

Și pentru că tot am avut azi o postare pe Facebook vizavi de faptul că muzica clasică e accesibilă tuturor, azi mergem pe mâna lui Nigel Kennedy și a treia mișcare din Vara lui Antonio Vivaldi. Enjoy! No, da’ prima dată treceți pe la abonare!

Referințe:
[1] - Fond arhivistic HD-F-00071, Societatea Petroșani. Direcția Minelor Petroșani. Registratură - Secretariat, date extreme 1940 - 1948, accesat la https://descopera.arhivelenationale.ro/cota/?cid=7403818, în data de 28.09.2025, fila 3;
[2] - ibidem, fila 8;
[3] - Marian Boboc, Adrian Catană, Sfârșit și început de veac în Valea Jiului - Mica Americă (1897 - 1903), Ed. Universitas, Petroșani, 2025, pag. 169;
[4] - Fond arhivistic HD-F-00071, Societatea Petroșani. Direcția Minelor Petroșani. Registratură - Secretariat, date extreme 1940 - 1948, accesat la https://descopera.arhivelenationale.ro/cota/?cid=7403818, în data de 28.09.2025, fila 73;
[5] - ibidem, fila 11;
[6] - ibidem, fila 14;
[7] - ibidem, fila 22;
[8] - ibidem, fila 22;
[9] - ibidem, fila 23;
[10] - Adrian Nicolae Petcu, Părintele Traian Moșic în temnița comunistă, Ziarul lumina, preluat de pe https://fericiticeiprigoniti.net/parintele-traian-mosic-in-temnita-comunista/, la data de 01.10.2025.

Sursa imaginilor:
1 - Fond arhivistic HD-F-00071, Societatea Petroșani. Direcția Minelor Petroșani. Registratură - Secretariat, date extreme 1940 - 1948, accesat la https://descopera.arhivelenationale.ro/cota/?cid=7403818, în data de 28.09.2025, fila 2;
2, 3, 4 - pagina fb a domnului Nelu Cherecheș
5 - Țara, anul I , nr. 25, Duminică 11 mai 1941, pag. 7, accesat la https://adt.arcanum.com/ro/view/Tara_1941_05/?query=TEXT%3D%28+Valea+Jiului%29+DATE%3D%281941-01-01--1941-06-01%29&pg=70&layout=s, în data de 01.10.2025;
6 - https://fericiticeiprigoniti.net/parintele-traian-mosic-in-temnita-comunista/