Nimic

Eu știu că nu suntem un popor prea vrednic, dar nici atât de rău încât să merităm politicienii aceștia.

Scriu acestea pe 15 iunie și mă gândesc la gestul făcut acum 36 de ani de Ion Iliescu la Complexul Expozițional din București, în fața a mii de mineri, aduși în mod cât se poate de organizat, ca să apere democrația, așa cum o înțelegea el. Le-a mulțumit pentru ceea ce au demonstrat, “că sunt o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu.” [1]Le-a mai vorbit despre sticle incendiare, seringi și droguri descoperite la sediul PNȚ, despre arme albe depozitate la Asociația “16-21 decembrie“ și arme de foc în subsolul Universității București.[2] Niciunul din aceste obiecte nu a fost prezentat ca probă în vreo instanță.

Mi-am amintit de Ion Iliescu și datorită faptului că mă aflu în sala de așteptare a unei clinici oftalmologice, cu mama mea, care urma să fie operată de cataractă. Și aici e totul foarte bine organizat. Se operează pe bandă rulantă, cum s-ar zice. E bine că știința a făcut progrese dar mi-aș dori ca și conștiința să facă, ca să nu mai ajungem din nou la duminici ale orbilor. Iliescu a fost ales pentru prima dată președinte în 20 mai 1990, Duminică Vindecării Orbului din Naștere, după calendarul creștin ortodox. Acum, că toată lumea a numit-o ulterior duminica orbului, omițând cuvântul vindecare, e de înțeles, având în vedere cele petrecute la nicio lună. De fapt au fost unii cu darul prorocirii, care au numit duminica aceasta așa, doar a orbului și nu a vindecări și înainte de alegeri. Știau ei ce știau, că de vindecat pe deplin nu ne-am vindecat nici azi.

Cum Doamne iartă-mă să spui că nu ai trădat partidul din care faci parte, primind nominalizarea de prim-ministru, fără știrea conducerii lui, a colegilor tăi, pentru că ți-a cerut președintele discreție? De când am auzit asta nu-mi vine-n gând decât o replică din Caragiale: “Amice, ești idiot?”

Bine și partidul îmi amintește de Caragiale:

Iar președintele…. Împrumut și eu două fotografii de pe pagina de Facebook a prietenei virtuale Crina Prida, ca să mă exprim despre el.

Articolul l-am început ieri, pe 15, dar uite că azi, 16 iunie, avem chiar 136 de ani de la nașterea lui Stan Laurel. Deci ne-am potrivit și am pus în locul lui Nicușor (în sfârșit înțelegem de ce poartă ca nume de botez acest diminutiv), doi oameni cu adevărat mari. Asta dacă reușiți să-i vedeți dincolo de chipurile din poză, pe cei doi mari comici care au încântat generații întregi din întreaga lume.

Cât despre doamna Prida, vă invit pe pagina ei, https://www.crinaprida.com/blog, să-i vedeți adevăratele fotografii. Mie-mi par extraordinare! La cele de mai sus nu a contribuit cu nimic. Sunt preluate și de dânsa de la alți oameni dezamăgiți de clasa politică.

Și nu aș fi dorit să vorbesc despre asta, dar mai am ceva de spus. Am citit că în perioada în care domnul Veștea era ministru la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, una dintre preocupările sale săptămânale era să se pozeze cu primarii chemați să semneze împreună cu el finanțările pe diferite programe de dezvoltare. Se făcea o poză de grup când le vorbea, o poză la semnarea documentelor cu fiecare primar în parte și o poză la panou, tot cu fiecare primar. La zeci de primari câți erau chemați săptămânal, domnul Veștea era deja obosit când „scăpa de ei”. Acum, eu înțeleg și nevoia de PR și nevoia de transparență, fiind vorba de contracte din bani publici, dar cred că politicienii noștri depășesc orice limită a bunului simț. Alocă timp disproporționat și sume uriașe pentru PR, după ce au creat un cadru legal pentru a se aloca de la buget sume uriașe partidelor. Am scris despre asta în Aleși și alegători, dar nu m-am răcorit încă. E și greu de altfel și nu pentru că e vară. În plus, dau un exemplu foarte prost în teritoriu și astfel ajungem să vedem panglici tăiate la modernizarea toaletei unei școli, primari care se filmează și pozează cu lucrătorii de la salubritate în timp ce se curăță zăpada, se spală străzile sau se cosește iarba, de parcă acestea nu ar fi lucruri firești în administrarea unei urbe.

Mă rog, am vorbit prea mult de politică și nu ăsta e scopul blogului meu. Acesta e de fapt un articol despre nimic sau despre oameni de nimic. Ziceți-i voi cum doriți. Mama e bine, iar eu merg de mâine să termin de legat via și dacă apuc, să cosesc iarba la țară. Nu o să mă fotografiez făcând asta, din simplul motiv că am mâinile ocupate și mintea la ceea ce fac. Așa cum ar trebui să le aibă și cei ce ne conduc, aleșii noștri. Să lase PR-ul și cutiile de pantofi deoparte. Dacă au ceasuri scumpe să-și asume, nu să le ascundă. Dacă nu și le permit din salarii, să nu le aibă. Să fie oameni normali, așa cum sper eu au fost odată. Pentru că refuz să cred că există o genă de aceasta de politician care se transmite din tată-n fiu. Există doar educație, care și aceea poate fi proastă, da. Așa că, slavatorul nesalvator ar fi câștigat mai mult încrederea oamenilor dacă nu tăia de la ea și de la ei. N-a fost să fie! Cică trebuia să ia măsuri rapide și de aici a fost cel mai iute. Păi da, la omul sărac nici boii nu trag sau … indianu’ talpă iute, cum te prinde cum te f..te. Și ne-a cam. Mai sunt și miniștrii USR care mi-au umplut Facebook-ul cu realizările lor mărețe, imediat ce au fost numiți, de aveai impresia că ceilalți nu fac nimic toată ziua. Toți o apă și un pământ! Îmi tot zic și încă mai cred că există însă nuanțe de gri în această apă cu întuneric ce ne e dat să o bem zi de zi, ca preț al libertății.

A început meciul dintre Franța și Senegal, de la Campionatul Mondial de fotbal. Mi-am adus aminte că în 13 iunie 1990 s-a întrerupt transmisia unui astfel de meci de la Campionatul Mondial din Italia. Argentina juca atunci cu URSS. Și pentru că mă pregătesc să închei, dată fiind lipsa de inspirație din această săptămână, mi-a trecut prin minte ideea creață de a compara PIB-urile României, ale URSS-ului (respectiv Rusiei de azi) și ale Argentinei, în acești 36 de ani. Iată ce zice ChatGPT despre asta:

URSS/Rusia: de la aproximativ 2700 miliarde $ la aproximativ 2400 miliarde $, trecând în timp prin stagnare + colaps + revenire;

Argentina: de la aproximativ 200 miliarde $ la aproximativ 600 miliarde $, deci creștere de circa 3 ori, dar instabilă zice Chat;

România: de la aproximativ 40 miliarde $ la aproximativ 400 miliarde $, deci o creștere de 10 ori, dar instabilă zicem noi acum.

Dacă ținem cont de faptul că în 1999 Rusia a atins minimul istoric al PIB-ului, ajungând la aproximativ 200 miliarde de dolari, creșterea cea mai mare este clar a acesteia, urmată de România. Am credința că nu se datorează politicienilor mai deloc această creștere ci, din contră, dacă ar fi fost folosiți pentru țară toți banii care au intrat ilegal în buzunarele lor și ale apropiaților lor, cred că ne-am fi apropiat de Argentina, care are un teritoriu de vreo 12 ori mai mare și o populație de 2,5 ori peste cea a noastră. ”Ghinion ”, cum zicea unul dintre ei acum câțiva ani. Acela cu ”România educată” și cu Pe Se De.

Acum ce să zic, sper să nu se mai oprească transmisia vreunui meci în condițiile acelea. (Și oprirea e controversată. Se pare că nu a fost făcută din sediul TVR în care, da, intraseră manifestanți. Putea fi făcută, ca instrument de manipulare, din altă parte, la comandă politică. Există teorii pe această temă.) Să nu mai fim orbi în nicio duminică și-n nicio altă zi și să ne lăsăm vindecați prin educație și credință, dacă suntem. Să nu se ridice vreodată român contra român și ce bine ar fi, nici om contra om pe lumea aceasta.

Închei articolul acesta, că am bătut câmpii destul, cu gândul la o săptămână mai bună. Cât mai e scorul? Sigur ne conduc ei!

Referințe

1, 2 - DIGI 24.ro, 15 iunie 1990, ultima zi a Mineriadei. La Romexpo, Ion Iliescu le mulțumește minerilor, publicat în 15.06.2013, accesat la m.digi24.ro, la data de 15.06.2026;