Pentru ce scriem?
Data publicării originale: 21 august 2024.
Până mai ieri, scriam pentru note. Mare parte din acestea erau acordate pe lucrări scrise , pe teme date. Un fel de eseuri. Orice ar fi fost, exista clar o motivație dată de participarea la o formă de învățământ. Inclusiv blogul l-am început, așa cum am și menționat în secțiunea „despre”, pentru o evaluare. Pentru notă.
În adolescență am avut de asemenea o perioadă în care m-a chinuit talentul. Scriam despre ce simțeam. Majoritatea adolescenților cred ca o fac. Oricum era dictat de interior, nu de exterior. Nu era o cerință a cuiva, afara de propria conștiință.
Dar acum? Acum de ce scriu? Studiile le-am terminat, nimeni nu îmi mai cere sa o fac.
Am un răspuns plauzibil însă nu îl anulează pe cel pe care nu l-aș dori. Cel plauzibil este împărtășirea, părtășia, comuniunea cu cei interesați de aceleași lucruri, idei, fenomene, sunete. Cel pe care nu l-aș dori este orgoliul meu. Sentimentul de prea mine, citit de tine. Sunt conștient însă că nu există scriitor (în sensul de om care așterne ceva pe hârtie sau pe orice alt suport), care să nu își dorească să fie citit. Exceptând bilețelele de genul „nu uita!”
Din fericire lucrarea mea de licență, despre care a fost vorba în postarea anterioară, a stârnit interesul. Cred că a fost descărcată de vreo 140 de cititori. Din nefericire au lipsit părtășirile, părerile, discuțiile. Ceea ce e trist.
Probabil că dacă nu voi găsi persoane care să dorească să o facă, nu o să continui multă vreme cu acest blog. Totuși pentru că îmi dau seama că tematica este una care nu prezintă un interes prea larg și pentru că acesta nu este singurul lucru despre care aș putea scrie, postările viitoare, atâtea câte vor mai fi, nu se vor limita doar la mineri, minerit și securitate.
Este posibilă și probabilă și o schimbare a numelui blogului. Mă voi gândi în perioada următoare. Până atunci însă, aș dori o idee – chiar și radicală despre cel de-al doilea motiv pentru care scriu, scriem, noi aceștia care o facem. Cum putem sa fim smeriți cu asta? De parcă doar smerenia ne lipsește ca să fim oameni buni.! 😢
Rândurile de mai sus le-am scris acum aproape doi ani. Am schimabat și numele blogului, care atunci era ceva greu de reținut, am diversificat și tematica articolelor. Nu mi-am schimbat în schimb părerea că scriem pentru noi, în primul rând. Pentru egoul nostru, pentru apreciere. Abia după aceea vin celelalte motive: pentru că avem ceva de spus, pentru a face cunoscute anumite aspecte ale vieții, pentru a păstra memoria locurilor și oamenilor, etc. Noi, cei ce scriem, suntem niște oameni slabi de înger și cădem ușor în păcatul trufiei. Să vă rugați pentru noi. Să ne rugăm unii pentru alții! Va fi bine!