Prăjitura cu untură sau cum o luăm din nou pe arătură

Am citit de curând în cartea domnului Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu, despre care v-am mai povestit aici, despre Programul de alimentație științifică a populației. A fost elaborat de un comitet interministerial, dar ideea era a lui 100% a celui mai iubit fiu al poporului. De prin 1982 apar și în documentele Securității studiate de mine pentru lucrarea de licență, numeroase informări ale acesteia către organele de partid, privind proasta aprovizionare a populației. Nici una din ele nu vorbește despre faptul că românii se alimentează nesănătos, că se îngrașă peste măsură sau că fac risipă alimentară. Astea erau temerile celui mai iubit și unele dintre argumentele aduse în favoarea elaborării și susținerii planului. Nu toate vorbesc despre proasta aprovizionare a populație cu alimente și produse de primă necesitate. Uite, las mai jos unul dintre primele:

Programul de alimentație științifică populației a apărut în Scânteia din 14 iulie 1982 ca proiect supus dezbaterii publice. Era democrație, d-apăi cum? Avea chiar și Comitetul Central al PCR o Secție numită Scrisori și Audiențe. Încă din 1981 printre scrisorile primite se înregistra o creștere a nemulțumirilor cetățenilor ca urmare a lipsei de pe piață a produselor de bază, cele mai multe fiind din județele Gorj, Dolj, Vâlcea, Suceava, Cluj, Prahova și Argeș.[1]

Acum, având datele de mai sus, extrase din Program, formația mea de inginer m-a îndemnat să fac calcule și comparații cu relatările unui domn din Petrila lui ID Sîrbu, despre care v-am mai povestit aici. Domnului acesta i-a fost probabil desfăcută o scrisoare trimisă vreunei rude și din ea s-au inspirat autorii unui raport mai amplu al Securității, în 1989. Dânsul elogia modul științific în care este aprovizionată populația din orașul în care locuia,

„…situația și aici este cam încurcată și eu umblu toată ziua după cele necesare vieții. Din punct de vedere alimentar o ducem destul de ”bine”, în piață cartofii se vând cu 15 lei, fasolea 50, ceapa 15, merele 20, iar la produsele raționalizate după cât ni se dă la preț oficial revine zilnic pentru o persoană: 50 gr. de făină mălai, 60 gr. cartofi, 20 gr. ulei, 33 gr. zahăr, 8 gr. orez, 4 gr. făină de grâu și 1 ou pentru șase zile. Și cu asta îi dăm tot înainte nemaiputând de bine…”[2]

După cum vedeți, partidul a fost din ce în ce mai preocupat de sănătatea populației țării. A scos aproape complet din alimentația rațională zahărul, uleiul, făinoasele, cartofii. Partidul era un vizionar. Știa că după 50 de ani aceste alimente e bine să le consumi cu moderație. Că nu trebuie să-ți iei prieten de cursă lungă carbohidrații, grăsimile și zaharurile. Avea grijă de noi! Iaca, au trecut deja 35 de la aceste năzbâtii și ne tot minunăm cum am putut trăi așa.

Pe aici, prin Valea Jiului era plin de grădini săpate și parcelate între blocuri. Se plantau de toate: fasole, varză, gulii, morcovi… La marginea orașelor se construiau cu materiale luate de la mină, cotețe de păsări, de porci, adevărate mini ferme. Care erau mai norocoși și se aveau bine cu vreun momârlan aveau cotețul la el în ogradă, pe deal. (Aici dealul e în spatele blocului de obicei. Imediat după deal e muntele. Zona e foarte faină. Dacă nu ați fost, haideți.)

Cei care aveau vreo pilă o puneau în funcție ca să mai facă rost de ceva alimente ce nu se găseau. Adică aproape totul. Nu degeaba suntem nația în care s-a născut Karpen, omul cu pila.

Bine, pila românului optzecist funcționa altfel și trebuia unsă. Era mai rudimentară.

Apropo de unsoare, îmi aduc aminte de o întâmplare din acea perioadă. Am făcut într-unul din acei ani o prăjitură ca să-i fac o surpriză surorii mele ce trebuia să se întoarcă de la munte. Ai mei erau în concediu, în Deltă și eu eram singur câteva zile. Am luat caietul de rețete al mamei și am căutat una care să nu fie dificilă și pentru care să am și ingrediente. Am făcut un inventar și la unt mi-am adus aminte că mama îl înlocuia la prăjituri cu untură. Acum nu mai știu, nu aveam deloc sau am vrut să fac economie. Cert este că era pe cartelă și cu siguranță era prea puțin față de cât am fi mâncat patru oameni. Eram o familie normală, fără prea multe pile. Stăteam la rând pentru orice și oricând. Câteodată nici nu știam pentru ce, la momentul când ne așezam. ” Ce se dă?”, era o întrebare pe care o puneai după ce îți ocupai locul. De aceea un pachet de unt era o valoare. Cât despre untură, bunica mea, ”Dumnezeu să o odihnească!”, locuia la casă, în colonia muncitorească a Petroșaniului și ne creștea și nouă un porc, pe lângă al ei. Bineînțeles că toate resturile alimentare se adunau și se transportau periodic la bunica, pentru porci. Ideea e că untură aveam. Nu era o problemă.

Așa că am făcut prăjitura cu untură în loc de unt. Ce nu știam eu la vârsta aceea, e că mama punea untură doar în foi, la anumite prăjituri și nu multă. Sau în celebrul haioș, care se face de-a dreptul cu osânză de porc. No, eu aste amănunte nu le știam. Nu eram chiar pici dar nu eram așa de instruit în ale cofetăriei. Am pus în cremă! A ieșit o minunăție. Cred că și porcii au refuzat să o mănânce.

Ce vreau să spun este că alimentația asta pe baze științifice poate duce la lucruri de genul acesta dacă nu este explicată cum trebuie. Și cred că ”Ceașcă” și-a dat seama și de-aia a lăsat-o mai moale inclusiv cu aprovizionarea. Programul era el științific dar punerea în practică era planificată așa cum era toată economia. Adică prost spre foarte prost. De altfel se și poate observa din tabel, datorită domnului Aristescu. Cantitățile pe cap de om al muncii și al ordaslelor sale au tot scăzut.

Nu mai spun că tot prin ‘81 - ‘82, se dăduse o lege, un decret, o hotărâre de guvern ceva, care incrimina și pedepsea cu închisoarea între șase luni și cinci ani pe cei care făceau provizii de alimente în cantități mai mari decât necesarul pe o lună. A fost anterior lansării programului științific. După lansare și să vrei nu mai puteai face stocuri că se introduseră cartelele. Stocurile erau la ei. Și nu făcea nici unul pușcărie, mama lor. :))

Și tot în perioada aceea a fost reglementată cumva o autogospodărire a fiecărei regiuni. Orașele, județele, trebuiau să se autogospodărească. Dar nu așa, că tot ce produceau se ducea la populație. Nu! Grosul era colectat de stat pentru export, iar populației, ce mai rămânea. Nasoale vremuri! Nici nu e de mirare că am devenit imediat ce am avut posibilitatea niște consumeriști de frunte. Și ne menținem, dacă e să ne uităm la parcările supermarket-urilor aproape în orice zi și la orice oră.

Dar ca să vă dau de lucru, vă pun si anexa din program. Puteți să vă măsurați talia și să vă cântăriți, ca să vedeți dacă v-ați fi încadrat în idealurile de cetățean al patriei socialiste multilateral dezvoltate numite RSR. Avem pentru toate vârstele. Adică nu chiar de la cel cu țâța-n gură dar sigur pân’ la cel cu pana sură. Am pus mare poza, ca să vedeți. Să-mi spuneți și mie dacă vă încadrați în standarde. Să văd și eu ce fel de cititori am. În ziua de azi e bine să știi cu cine te însoțești, nu să umbli teleleu cu fundul în două luntre. Dar de, până se hotărăsc și ai noștri cu cine și unde merg, măcar să știm și noi niște dimensiuni. Mie mi le-au cerut acum vreun an, la Deva. Le-am dat că m-am mai rotunjit și eu de când am făcut armata. Oricum, la ce talent culinar am, la popotă nu am cum să ajung.

Râdem noi râdem, dar nu-i râsul nostru. Lumea e chiar mai dilie decât cea în care am trăit noi până în 1989. Știam și atunci că cel puternic face legea, dar parcă nu așa pe față. Biată omenire. Zău că-ți vine să zici, că mănânci toată prăjitura aia cu untură, numai să ne întoarcem cu vreo câțiva ani în urmă.

La melodie am oscilat între mai multe. Am ales-o pe aceasta pentru că e mai liniștită și muzicală. Lumea e oricum neliniștită și distorsionată. O altă opțiune ar fi fost R.E.M. – It’s the End of the World as We Know It.

Referințe:
[1] - Mioara Anton, Cultura penuriei în anii ‘80: Programul de alimentație științifică a populației, accesat la https://www.academia.edu/31717106/CULTURA_PENURIEI_%C3%8EN_ANII_80_PROGRAMUL_DE_ALIMENTA%C5%A2IE_%C5%9ETIIN%C5%A2IFIC%C4%82_A_POPULA%C5%A2IEI, în data de 20.01.2026
[2] - A.C.N.S.A.S., Fond Documentar nr. 5656, vol. 195, fila 414

Imagini:
1 - 4 - A.C.N.S.A.S., Fond Documentar nr. 3594, vol. 3, filele 41 - 44 ;
5, 7 - https://adt.arcanum.com/ro/view/Scinteia_1982_07/?query=TEXT%3D%28Programul+de+alimenta%C8%9Bie+%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83+a+popula%C8%9Biei%29+DATE%3D%281982-06-01--1982-10-01%29&pg=60&layout=s
6 - https://www.descopera.org/wp-content/uploads/2010/01/pila-lui-karpen.jpg