Revoluționari și eroi. Dumnezeu să-i odihnească în pacea Sa!
Astăzi, fiind 17 decembrie, ar trebui să vorbim despre revoluționari. Despre adevărații revoluționari. Iată de ce: „în cadrul procesului Revoluției de la Timișoara s-a stabilit că, în perioada 17-22 decembrie 1989, au existat 73 de morți și 296 de răniți, dintre care cei mai mulți, 63 de morți, au fost în data de 17 decembrie”, declara pentru Libertatea, Marius Mioc, revoluționar și unul dintre cei mai importanți cercetători ai Revoluției din orașul de pe Bega. La centru se dispuneau măsuri dure împotriva bănățenilor și se cereau explicații despre motivele pentru care revolta nu fusese încă înăbușită în sânge. Milea și Postelnicu ezitaseră în primă fază să pună în aplicare ordinele verbale ale lui Ceaușescu. Două documente extrem de importante din acea zi pot fi consultate pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României. Este vorba de stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv și de cea a teleconferinței din aceeași dată. Dacă în prima se vorbește de tras efectiv în manifestanți, Elena Ceaușescu fiind de această dată mai sufletistă, fiind de părere că ar fi trebuit să „fi tras la picioare și cei care cădeau să fi fost băgați la beci, ca să nu mai poată ieși niciodată de acolo”[1], în cea de-a doua, Ceaușescu Nicolae le vorbește secretarilor județeni de partid despre agenturile străine din est și din vest și despre înarmarea gărzilor patriotice. Vremuri tulburi!
Nu voi vorbi însă despre acești revoluționari. Nu mă recomandă nimic să fac asta și n-aș dori să le întinez memoria. Dumnezeu să-i odihnească pe cei ce nu mai sunt printre noi.
Voi vorbi însă despre un alt fel de revoluționar. Un om care a trăit pe aceste meleaguri ani mulți și a cărui urmă se șterge prea repede. Am mai scris despre el și în alte articole și prima sa menționare m-a făcut curios să-l ”cunosc” mai bine. Aceasta pentru că, preot fiind, este arestat împreună cu minerii care protestau în 1941 pentru condiții mai bune de viață și de muncă. A fost în acel an probabil cea mai lungă mișcare de protest a minerilor din întreaga Vale a Jiului, reprimată cu măsuri dure de către autoritățile militare la acea dată. S-au făcut arestări, s-a judecat rapid și s-au dat condamnări până la 6 ani de închisoare. Ulterior, cei care au fost identificați ca și instigatori au fost concediați. Țineți cont că atunci concedierea nu însemna doar pierderea locului de muncă ci și a locuinței, închiriată de la societate minieră, a cartelei pentru alimente și bunuri de larg consum, a cotei de cărbune. Pierdeai propriu-zis mult mai mult decât un loc de muncă. Dar am vorbit despre toate acestea și în
dar mai mult în
Ultima dată v-am amintit de revoluționarul nost, în
dar în alt context, nu cel de revoluționar.
Așadar, ce mi-a atras pentru prima dată atenția asupra domniei sale a fost faptul că a fost arestat în lotul de mineri greviști. Am pus atunci asta pe seama faptului că autoritățile considerau că greva a fost coordonată din umbră fie de comuniști (care erau în ilegalitate), fie de legionari (care și aceștia căzuseră în dizgrație la acel moment). Cercetările superficiale de început îmi scoseseră înainte doar o altă arestare și detenție a preotului Traian Moșic, din altă perioadă. În 11 iulie 1959 este ridicat de către organele de Securitate de lângă fiica sa de numai 15 ani, din tren, în gara Simeria Vina sa? Propagarea literaturii naționale interzise, prin citirea în cadrul unei predici a câtorva strofe sin poezia ”Limba noastră” de Alexe Mateevici și protestul înaintat organelor superioare bisericești în legătură cu distrugerea și îndepărtarea crucilor și troițelor la răscruci de drumuri, pe vârfurile dealurilor, în curțile oamenilor sau din alte zone din zona Văii Jiului (la podul peste Maleia din Petroșani, unde se sfințea apa la Bobotează, în curtea liceului, actuala școală sportivă, crucea lui Bogdan, de la Vulcan, etc.) [2]
Au urmat anchete, bătăi, înfometare, presiuni morale, în beciurile Securității din Deva. Percheziția locuinței din Petroșani, în prezența preotesei și copiilor minori și confiscarea revistelor și volumelor interzise (Octavian Goga - alt pușcăriaș pentru libertate dar nu la Deva ci la Szeged, nu în 1959 ci în 1909, Lucian Blaga, Simion Mehedinți, Revista Fundațiilor Regele Carol II, etc.). În cele din urmă este condamnat în octombrie 1960 la 12 ani de muncă silnică pentru crime de uneltire contra ordinii sociale. Este eliberat în 1964, după ce trece pe la Salcia, Grădina, Strâmba, Stoenești, Gărliciu, Periprava, toate colonii de muncă pentru cei ce nu reușiseră să se adapteze regimului. Dușmanii poporului. Născut în 1909, preotul Moșic s-a aflat în detenție între anii 50 și 55 ai vieții sale pline.
Dar așa cum am spus nu e singura lui detenție. Citindu-i cartea de amintiri, da aceea împrumutată de prea multă vreme de la preotul Adrian - Vasile Pascal, am căutat să aflu ce e cu arestarea din 1941. Din păcate, așa cum scrie părintele Moșic în 1980, când își încheie cartea, „lăsat-am de-o parte anii 1940 - 1965, 25 de ani…, un sfert de veac, când, atât ai mei cât și eu i-am trăit prea intens.” [3] Până aici, la ultimele file ale cărții am tot sperat să găsesc ceva. Un indiciu era într-o notă de subsol, la pagina 157. Referindu-se la Petrache Lupu, profetul de la Maglavit, spune: „eram în lagărul de deținuți comuniști de la Târgu Jiu în care ne-a ținut un discurs încurcat și agramat despre cum vom câștiga războiul abia început. Cu Gheorghe Gheorghiu Dej și alți din cei 5000 de mineri, zâmbeam la auzul profețiilor.” Dar ținând cont de faptul că arestații din 1941 fuseseră duși la Sibiu și că în unele surse părintele era considerat simpatizant legionar, nota asta încurca și mai mult ițele. Nici cifra aceea de 5000 de mineri nu ajută în limpezirea apelor. Ba din potrivă. Dar va să vină…
Tot prin bunăvoința domniei sale le-am descusut un pic (ițele) și le-am limpezit (apele), pentru că puțin mai jos de locul unde zice că a lăsat de-o parte cei 25 de ani, amintește pe scurt ce-au însemnat: „detenția mea din lagărul de la Târgu Jiul, frontul, Tismana - pușcărie pentru participarea la o grevă muncitorească, procesul de la Sibiu…”[4] V-am spus, descusut și limpezit u8n pic, nu mult. Ideea e că acest om a cărui bunătate răzbate de dincolo de paginile cărții pe care a avut inspirația să o scrie la 70 de ani, a fost considerat de trei ori în cursul vieții sale un dușman și un infractor. I-a deranjat ani la rând pe toți, pentru că a spus ce avea de spus și a făcut ceea ce i-a dictat conștiința că trebuie să facă, indiferent de consecințe și de stăpânitorii vremelnici ai acestui neam, fie ei regaliști, legionari sau comuniști. A fost părintele Traian Moșic un revoluționar? Eu, din ceea ce am citit despre el până acum, cred că da. Dumnezeu să te odihnească în pace, părinte!
Revenind însă la carte, care e minunată pentru că ne dezvăluie cum puține scrieri o fac, viața din Valea Jiului din prima jumătate a secolului trecut mai cu seamă și ce oameni faini trăiau aici. De asemenea ne zugrăvește cum arătau locurile care azi sunt total schimbate (știați spre exemplu că pe cheile Taia și pe Valea Popii din Petrila era cale ferată îngustă pentru transportul lemnelor ce se tăiau în munte? Că pe pâraiele acestea care ne par nimic acum, se formau mai sus de calea ferată, baraje care erau deschise la vremea când buștenii trebuiau coborâți la vale?)
Chiar de știați, cartea e interesantă și frumoasă de-o potrivă. Și ca să încheiem într-o notă mai destinsă și să vă demonstrez că am dreptate cu cartea, vă repovestesc o întâmplare din acei ani.
Știți biserica Sf. Nicolae din Lupeni? Aceea falnică de la intrarea în oraș, pe stânga cum vii din Petroșani. Uite, o las și mai jos:
A fost construită între anii 1922 - 1928 de vrednicul de pomenire preot ortodox Victor Șandru,, căruia și părintele Moșic îi dedică câteva rânduri. Preot iubit de toți, indiferent de naționalitate sau religie, fapt dovedit și de următoarea întâmplare. În timpul construirii bisericii merge cu o delegație de mineri, membri în consiliul parohial, dar și cu delegația comunității greco-catolice din oraș care-și construia și ea biserică, la București, la domnii cei mari ai Societăților de cărbune, să solicite fonduri pentru terminarea bisericilor. Ce bună conviețuire pare că au avut cele două biserici până la venirea comuniștilor la putere!
Ajunși cu trenul de noapte la capitală se duc împreună să mănânce ceva și pentru că nu vin zi de zi la București, se duc la Athenee Palace, că tot era aproape de birourile domnilor cei mari. La masă se cinstesc ca oamenii și cu ceva lichide și prind curaj. Degeaba încearcă protopopul unit să-i tempereze iar apoi să-i abată de la traseu, sugerându-le că nu e prea nimerit să meargă așa băuți la conducere, dar nu are cu cine. Era singurul care vedea limpede situația, pentru că nu băuse nimic, dar degeaba, nu era în ton cu voința majorității. Așa că merg, se anunță la portar, sunt primiți, își expun extrem de volubili doleanțele, sunt ascultați și sunt trimiși acasă cu promisiuni de ajutor pentru ambele biserici. După o vreme, venind în Valea Jiului cei doi directori povestesc celor cu care se întâlnesc despre cât de simpatici și ce bună impresie le-au făcut cei ce-i vizitaseră. ”-Ne-au venit într-o delegație popa Șandru și un preot mai bătrân, delegații cam în voie, băuți dar simpatici, să-i tot asculți. Dar popa acela bătrân, era așa de beat că nu a putut scoate o vorbă…. Bietul protopop Zugrav era singurul care ”nu luase nimic în gură”. Ciobanii noștri au o vorbă: ”Caprele dau la beșini, oile iau la rușini.””[5]
Atât pentru azi! Mai scriu numai câteva rânduri ca să nu miroasă sau să nu se știe cine a făcut ce a făcut. Articolul sau revoluția? Cinste lor, celor ce au făcut ce trebuie pe aceste pământuri fie în decembrie 1989, fie înainte de asta. Eroii nu mor niciodată cu adevărat. Îi păstrăm, fie și în scrieri modeste ca aceasta, în sufletele și mințile noastre. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Referințe:
[1] - stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv, accesată la pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României, în data de 17.12.2025;
[2] - Moșic Traian, Din cele trăite printre oamenii de la izvoarele Jiului, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2009, p. 187 - 188;
[3] - Ibidem, p. 198;
[4] - Ibidem, p.198;
[5] - Ibidem, p. 152
Imagini:
1 - extras din stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv, accesată la pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României, în data de 17.12.2025;
2, 4 - Moșic Traian, Din cele trăite printre oamenii de la izvoarele Jiului, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2009;
3 - https://ziarullumina.ro/societate/historica/parintele-traian-mosic-in-temnita-comunista-74914.html;
5 - https://www.travellerinromania.com/itinerary/biserica-sfantul-ierarh-nicolae-lupeni/.
Foarte inspirată vorba din bătrâni, de reținut!