Umbra anului
Acum 147 de ani, chiar în noaptea de anul nou, Thomas Edison făcea prima demonstrație publică a iluminatului electric. Acest lucru va schimbat complet, într-un timp relativ scurt, viața oamenilor din lumea întreagă.
În timp ce Edison făcea în Statele Unite ingenioase campanii de marketing în favoarea iluminatului electric și a rețelelor de curect continuu, în Balcani mai precis în orășelul Gospic din actuala Croație, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar, tânărul Nikola Tesla își plângea tatăl, aflat pe moarte. Nu inventase nimic până atunci și era un mare necunoscut. Era în schimb la curent (ce expresie potrivită pentru el și Edison) cu descoperirile din lumea nouă și medita intens la dezavantajele curentului continuu (dificultățile în transformarea lui la alte valori de tensiune, pierderile de transpor, dificultățile de întrerupere, etc)
Se pare că undeva prin anul 1882, aflat în Budapesta, un oraș înfloritor la acea dată dacă ne gândim doar la faptul că peste doar 14 ani își inaugura prima linie de metrou, Nikola are prima sa viziune asupra curenților alternativi defazați. Aceștia crează un câmp magnetic rotativ putând pune un rotor de motor electric în mișcare fără niciun fel de frecare între piesele componente, afară de lagărele ce îl susțin.
De la idee și până la punerea ei în practică și mai ales la acceptarea ei de către industrie a fost cale lungă și grea. Se investise deja în infrastructura de curect continuu și industriașii nu erau dispuși să piardă bani. În acest context au fost duse poate primele campanii de dezinformare tehologică din lume. Inclusiv Edison a electrocutat animale folosind curentul alternativ, ca să convigă lumea că e periculos. Nimeni nu îi scotea în evidență avantajele, pentru ca asta ar fi insemnat să piardă bani. Deci, lupte grele și lungi.
De abia în 1893, finanțat de către George Westinghose, un om providențial care a înțeles că acesta e viitorul, Tesla uimește lumea prin iluminarea Expoziției mondiale de la Chicago. Totuși lovitura de grație dată curentului continuu survine la punerea în funcție a Hidrocentralei de la Cascada Niagara, curentul produs de aceasta alimentând orașul Bufalo la 32 de kilometri depărtare. Se întâmpla în anul 1896, în 16 noiembrie.
A durat deci 17 ani ca lumea să se convingă de faptul că urma calea mai puțin avantajoasă, calea costisitoare, cale ne bună.
Probabil că dacă Edison nu ar fi fost și inventatorul becului cu filament cu incandescență, a fonografului, microfonului și a altor câteva sute de chestii, ar fi rămas în memoria oamenilor ca cel care a electrocutat elefantul și maimuța. Dar așa, trebuie să-i recunoaștem meritele chiar dacă a luptat din răsputeri să îl combată pe Tesla. Dar na, ”binili” învinge!
Sunt deci aceștia, doi oameni care au rămas în memoria colectivă a umanității și probabil că vor mai rămâne mult timp de acum înainte.
Un alt mod în care poți rămâne în această memorie și nu numai în memorie, este acesta de mai jos.
Ceea ce vedeți este urma lăsată de corpul unei persoane în vârstă surprinsă la baza unor trepte, de explozia bomei atomice de la Hiroșima, în 6 august 1945. Radiația termică extrem de intensă a decolorat suprafețele întâlnite (vorbim de cele pe care nu le-a spulberat pur și simplu desigur), iar zona umbrită a fost pentru fracțiuni de secundă protejată de corpul unei biete ființe umane. Corpul a blocat radiația. A ecranat acea zonă. A creat o umbră. O umbră a ceea ce a fost cândva un om. O umbră a ceea ce a fost și omenirea întreagă. Pentru că nici ea nu a mai fost de atunci la fel.
Nu s-a schimbat ca după Edison și Tesla. De data aceasta a fost o altfel de schimbare. Bombele atomice au fost cireașa de pe tortul unei omeniri schimonosite de războaie. Nici nu știu de ce-și făcuseră tort? Oamenii zic. Ce sărbătoreau? Capitularea Germaniei naziste? Poate. Dar morții nici nu se răciseră iar lumea era deja împărțită pentru alte conflicte. Tumultoasa lume folosea progresul tehnic în scopuri militare. Desigur, nu o făcea pentru prima și nici pentru ultima dată. Dar parcă de atunci, de după Edison și Tesla, care săracii nu au nici o vină, o face mai cu talent, mai eficient. Întrevăd însă acum, odată cu noile progrese tehnologice, posibilitatea ca numărul victimelor din viitoarele conflicte să scadă. Să ne omorâm mai punctual, mai țintit și fără urme rămase pe ziduri sau trepte. Doar urme în conștiințele noastre de-om avea.
Acesta este chipul schimonosit și adevărat al oamenirii la cumpăna dintre ani. Ne pierdem vremea cu mărunțișuri dar nu vedem că încă ne omorâm unii pe alții doar pentru că nu ne place culoarea pielii, Dumnezeul la care ne rugăm, naționalitatea, partidul, echipa pe care o susținem și lista ar putea continua. Și nu, nu mă refer la moartea fizică. Se întâmplă și ea din păcate, în multe locuri din lumea aceasta, din motive absurde și interese obscure. Mă refer la moartea sentimentelor noastre, la lipsa de empatie, de bunătate, de înțelegere că pot exista și alte pareri, de duioșie și candoare dintre oameni. Mă refer la cuiele bătute în scândură de tatăl ce marca astfel fiecare faptă urâtă a fiului. Fiu care își vine în fire la un moment dat și începe să facă fapte bune, iar tatăl începe și el să scoată cui după cui. Dar găurile? Găurile rămân. Eu am credința aceasta, dacă oamenii ar fi buni și lumea ar fi bună. Dar cum ei nu sunt, nici lumea nu e. Oazele de bunătate ni le creem singuri și le apărăm cum putem în acest deșert. Și da, putem folosi în aceste oaze și tehnologia, care e bună în sine, chiar dacă în doar 67 de ani s-a ajuns de la iluminatul electric la bombele atomice lăsate să cadă peste Hiroșima și Nagasaki.
Am început cu anul nou din 1879 și închei în 2026. Să dea bunul Dumnezeu să ne fie de folos aceste gânduri. Și mie și domniilor voastre. Să ne propunem să fim mai buni, să ne dorim să fim ținuți minte atât cât El va îngădui ca oameni ce au făcut bine în jurul lor, dar nu ca umbre pe un zid sau pe vreo scară. Să scăpăm de ”super expunerea la radiații” atât noi și copii noștri și de asemeni de toată nebunia acestei lumi. Să mai avem un an de pace! Să fim sănătoși împreună cu toți cei dragi ai noștri. Să scriem și să citim în continuare, fără să-i uităm pe Thomas și pe Nicokola datorită cărora o putem face. Haideți să începem să scoatem cuiele. Vedem pe urmă cu ce umplem găurile. Poate că acolo unde e dragoste se închid singure. Vorba aceea, “unde dragoste nu e, nimic nu e”, adică găuri sunt. Să fim buni continuu, ca și curentul lui Edison și să oscilăm între binele acesta sau celalalt, ca și curentul lui Tesla. Să fim buni!
La mulți ani, oriunde v-ați afla!
Imagini:
1, 2 - https://www.science-et-magie.com/archives02num/sm62/6206tesla.htm;
3 - Facebook, History Brew, 29.12 2025;
4 - https://fpm.ro/vladinsky-recunoasterea-nu-a-venit-dintr-o-singura-lucrare-ci-din-consecventa/?fbclid=IwY2xjawPBNc5leHRuA2FlbQIxMABicmlkETBreEM0T0o2bGg3a0ppcHN0c3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHumU7rLzt3G1093YvDiEC_f82ohQpZMZRGUivwekjuCiTKOeIFHF2PNKZHn7_aem_NYKS3mslwWNkhPTJ3GOJFw