Pe când cărbunele din Valea Jiului aducea profit. Unora!

Dumnezeu știe de ce, după ce am spus în articolul trecut că lucrurile privind exploatarea cărbunelui în Valea Jiului în perioada ante și interbelică sunt extrem de complicate, cel puțin din punctul meu de vedere, mă încăpățânez să scriu în continuare despre acea perioadă și acest subiect. Dar să vedeți cum am ajuns la articolul de azi. Căutând ceva despre naționalizare minelor din Valea Jiului, am fost neinspirat și nu am indicat anul naționalizării la care mă gândeam eu, adică 1948, cea făcută în baza legii 119 din 11 iunie. Astfel, căutarea mi-a descoperit articolele din Anuarul Institutului de Istorie »George Bariţiu«, ale cercetătorului și profesorului Ludovic Báthory, de care am auzit și eu, spre rușinea mea, pentru prima dată. De aici a urmat o perioadă de lectură a unor materiale dificile dar foarte interesante și inedite despre mineritul din Valea Jiului în perioada 1924 - 1930. Deci am nimerit din nou în interbelic. Soarta! Am luat cartea domnului Baron, Cărbune și societate în Valea Jiului - perioada interbelică, cea a Cameliei și a lui Gabi, de care v-am spus și data trecută. E drept că nu am citit-o din scoarță în scoarță ci doar m-am folosit de ea, când am avut nevoie, dar nu citisem niciunde în timpul răsfoirilor pentru documentare despre aspectele prezentate de domnul Bathory. Eram curios să văd dacă apar lucrările domniei lui la bibliografie. Sigur că sunt acolo, cum altfel. Dar să nu o mai lungesc, să intru în subiect. Mă tot gândesc cum să o fac ca să fie cât mai limpede, pentru că v-am spus, e complicat.

În principiu, domnul acesta cu nume de principe transilvan, care s-a născut însă în 1942 și a trecut la Domnul în 2022, a studiat cu acribie zeci de ani, în cadrul Institutului de istorie al Academiei Române, Gheorghe Barițiu din Cluj, politica economică , cu aplecare spre industria carboniferă. Eu am descoperit o serie de articole foarte consistente, publicate în Anuarul Institutului de istorie, în care domnul Bathory își desfășura activitatea de cercetare. Acum, anuarele acestea nu sunt reviste obișnuite. Sunt niște reviste foarte consistente cu sute de pagini, unde istoricii își prezintă munca de cercetare desfășurată în anul respectiv sau pe parcursul a mai multor ani de zile. Sunt reviste de specialitate, cu articole de specialitate. În plus, dată fiind perioada în care sunt scrise, abordează problemele din punctul de vedere al luptei dintre clasele sociale și au pe alocuri și un limbaj mai greu de digerat. Să vă dau un exemplu:

„Această trăsătură a industriei carbonifere reprezenta, în același timp, un fenomen general în viața economică românească dintre anii 1919—29, cînd legitățile primei faze de dezvoltare a capitalismului, predominante în general în societatea românească dinaintea primului război mondial, se îmbinau cu direcțiile de dezvoltare impuse de activitatea unor puternice monopoluri, atît cele moștenite de la economia imperialistă a monarhiei austro-ungare, cît și altele, în formare.” [1]

Nu mai insist cu din astea. Clar!

Pe scurt, ideea e că după 1 decembrie 1918, România așa cum era și firesc a acționat în direcția ”naționalizării” societăților carbonifere ce acționau în acel moment în Valea Jiului. Principalele societăți care efectuau extragerea cărbunilor în vale erau Societatea Lonea, proprietatea statului maghiar, Societatea Salgotarjan, Societatea Urikany - Budapest. Acum de mi-a scăpat vreuna, să mă ierte cunoscătorii.

Cu societatea Lonea lucrurile au fost simple. Fiind proprietatea statului maghiar a intrat de drept în patrimoniul statului român. Cu celelalte două lucrurile au fost mai de durată și mai complicate pentru că prevederile Convenției de Paris și în special tratatul de la Trianon semnat cu Ungaria în 1920, prevedea protecția capitalului aparținând cetățenilor fostului imperiu în statele nou formate. Așadar România a ”naționalizat” aceste societăți prin cumpărarea de acțiuni de la vechii proprietari, într-un cuantum care să le facă acționar majoritar. Astfel s-au format în primul deceniu de după Marea Unire, societățile Petroșani, Lupeni, având următorul acționariat:

Din partea grupului Salgotararjan, negocierile au fost duse de către domnul dr. Ferenc Chorin, autorizat în acest sens de către Consiliul de Administrație al societății. Despre dânsul am povestit un pic în articolul de săptămâna trecută, Doctorul Chorin și patronul Prokopp. Dar nu asta e important acum. Important pentru ce povestim mai departe este că în spatele investitorilor români stăteau în mare parte interesele Partidului Național Liberal și în mai mică măsură ale Partidului Național Român. Și de aici ajungem la articolele domnului Batory. Nu vă mai citez din ele, poate doar pe ici pe colo.

Tot în mare, pentru că știu aveți puțin timp pentru citit, domnul cercetător susține că a descoperit/ dedus pe baza unei ciorne uitate prin arhive și a unor calcule care nu ieșeau, că societățile acestea două, Petroșani și Lupeni, țineau în anii ‘20 contabilitate dublă. Adică nu declarau întregul profit și automat nici întreaga cantitate de cărbune extrasă (care apropo era în unele cazuri dublă decât cea raportată), bineînțeles cu scopul de a plăti mai puțini bani către stat. Se pare că lucrurile erau cunoscute de acționari, deci aproape evident și de stat sau mă rog de reprezentanți ai lui, care încasau profituri grase, din vânzarea producției reale.

Și cum asta nu ar fi tot, cele două societăți menționate, cu sprijinul ministerului sau al ministrului liberal, cum altfel, au pus gând rău și Societății Lonea, pe care în primă fază au ajutat-o să obțină rezultate financiare din ce în ce mai proaste, după care au privatizat-o cum se spune acum. Cireașa de pe tort, au aplicat ulterior aceeași metodă de dublă contabilitate ca și la celelalte două.

Trecând peste jecmănirea evidentă a bunurilor statului, informațiile furnizate ne mai arată un lucru. Și anume că extracția de cărbune din Valea Jiului poate fi și rentabilă. E drept că nu pentru toți ci doar pentru unii.

O să recitesc mâine articolele referitoare la subiect, ca să văd dacă aduce și argumente solide. Acum e târziu. Deci mult mai ușor îmi e să vă dau un cuvânt de-al domnului Bathory, din păcate fără indicarea sursei, din evocarea pe care i-o aduce un coleg de la Institutul Barițiu, Stelian Mândruț. Evocarea apare în numărul 62 din 2023 a aceluiași anuar, la puțin timp după moartea sa.

„În încheiere mă voi referi la contribuția mea originală la cercetarea dezvoltării economice românești în perioada interbelică. În cursul consultării materialelor de arhivă rămase de la întreprinderile miniere am descoperit actele de contabilitate secretă rămase de la societățile carbonifere din Valea Jiului. Confruntându-le cu datele publicate de către aceste societăți mi-am dat seama că există diferențe uriașe între acestea și sumele valorice cuprinse în contabilitatea secretă cu privire la beneficii, investiții etc. Discrepanțele erau atât de mari, încât a devenit evident pentru mine că sumele evidențiate de contabilitatea secretă nu puteau fi realizate din cantitățile de cărbune raportate de aceste societăți. Prin urmare, am trecut la recalcularea producției de cărbune a societăților din Valea Jiului conform datelor confidențiale, care nu au fost date niciodată publicității. Această activitate a necesitat eforturi susținute și istovitoare care au durat peste trei decenii, dar până la urmă am reușit să descifrez sistemul de contabilitate secretă ... Implicațiile acestei descoperiri sunt majore pentru istoria economică a României ... Curând mi-am dat seama că toate societățile producătoare de cărbune din România își ascundeau o foarte mare parte a producției de cărbune pentru a reduce baza de impozitare, publicând deci statistici false”. [2]

Ok. Au trecut 24 de ore de când am lăsat articolul acolo unde era, adică la citatul de mai sus. Am citit în mare grabă și incomplet unul din articolele domnului Bathory referitoare la dubla contabilitate și diferența dintre producțiile realizate și cele raportate. Nu am avut timp. Că doar nu credeați că-s vreun scriitor. Aș, scriu și eu când apuc.

Așadar, timpul limită până când m-am obișnuit să livrez articolul, adică sfârșitul zilei de miercuri, fiind extrem de scurt, îmi fac mea culpa și o să vă zic ce am prins și eu citind zilele acestea mai pe sărite despre subiect, în articolele domnului Bathory.

V-am spus, articolele sunt destul de greu de parcurs de o persoană care nu are cunoștințe temeinice de economie, contabilitate, etc.

Ideea e că domnul Batory a studiat la greu documente contabile și nu doar, ale societăților miniere din Valea Jiului, din perioada 1921 - 1929, așa cum o dovedesc numeroasele referințe la arhive din articolele domniei sale. Nu insistăm. Doar era cercetător, avea în fișa postului. Așa cum am spus și mai sus, a ajuns la concluzia și a și adus argumente în favoarea tezei, că se raporta o producție mult mai mică decât cea extrasă și vândută, în vederea unui profit mai mare pentru acționari și a unor sume mai mici către bugetul statului. Tot domnia sa identifică începuturile acestei practici în Societatea Salgotarjan, care era obligată să livreze statului ungar cote de cărbune pentru căile ferate, la un preț sub cel al pieței și fără a primi imediat plata acestuia. În consecință, pentru ca activitatea să decurgă normal și să prospere, au început să raporteze producții mai mici, au fost obligați să contacteze căilor ferate cantități mai mici, iar restul producției era vândută persoanelor sau societăților particulare, la prețul pieței și cu plata fermă. Bilanțul contabil era reglat din amortismente, din sumele investite, etc.

La înființarea noilor societăți cu capital românesc practica a fost preluată. În fapt, dacă analizăm (bine nu eu, vai steaua mea - au analizat alții), graba cu care Societatea Salgotarjan a început din proprie inițiativă negocierile cu partea română pentru a ceda parte din societate capitalului românesc, se poate presupune că practica a fost preluată de la început cu bună știință și în deplină cunoștință de cauză. De altfel acționarii nu aveau decât de câștigat. Nu, aceștia de jos nu erau acționari. Ei doar acționau pentru adevărații acționari. Numa’ unu stă proptit în lopata. Ăla o fi acționar? No, nu cred.

Pe de altă parte era aceeași problemă. Noile Societăți erau obligate să contacteze Căilor Ferate Române o cantitate de cărbune, pe care acestea o plăteau cu întârziere și după insistențe. E drept că prețul la care era contractat cărbunele către CFR nu a fost întotdeauna mic. Au avut grijă de aceasta miniștrii liberali, interesați și ei probabil de profiturile Societăților din Valea Jiului.

Cert este că practica s-a răspândit la toate societățile de cărbune din Valea Jiului, acest lucru fiind facilitat și de faptul că cei care le conduceau erau cam aceiași oameni, din cercurile liberale. Pe de altă parte, Societățile Petroșani și Lupeni dețineau acțiuni și la Societatea Uricani, Valea Jiului dde Sus spre exemplu și făceau presiuni pentru cumpărarea de părți din Societatea Lonea, cea deținută de stat. Dar despre acest subiect legat de privatizarea Societății Lonea, altă dată. Pare interesant și ofertant subiectul, din câte am apucat să citesc, fiind vorba de un adevărat atac concentrat asupra acesteia, cu implicații la cel mai înalt nivel. Azi însă mă opresc aici. Oricum am făcut varză articolul, nu are rost să îl fac și ghiveci.

Pentru că nu am mai apucat să introduc referințe la toate celea ce le-am îndrugat pe aici, o să las o scurtă bibliografie. Poate vă interesează. O las mai jos de butonul de abonare. Dacă vă interesează și acesta. Pa și noapte bună! Aici s-a făcut deja. Pe curând!

Bibliografie:
1. Ludovic Bathory, Sistemul de contabilitate secretă a Societăţii Valea Jiului de Sus şi recalcularea producţiei de cărbune (1926-1930), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj, nr. 49/2010, pp. 309 - 333, accesat la https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=178167, în data de 02.07.2025;
2. Ludovic Báthory, Recalcularea producţiei de cărbune a Societăţii Petroşani pe baza datelor contabilităţii secrete (1921-1929), „Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţ» din Cluj-Napoca”, series Historica, XLIII, 2004, p. 611-650;
3. Ludoovic Bathory, Contabilitatea secretă a Societăţii Lupeni şi recalcularea producţiei de cărbune (1925-1930), „Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţ» din Cluj-Napoca”, series Historica, XLVII, 2008, p. 437-480.

Referințe:
[1] - Ludovic Bathory, Evoluția economică a principalelor societăți carbonifere din România între anii 119 - 1929, în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj, anul XII/1969, pp. 193 - 207, accesat la https://adt.arcanum.com/ro/view/AnuarulInstitutuluiDeIstorieSiArheologieCluj_1969/?query=Anuarul+Institutului+de+istorie+din+Cluj%2C+XII%2C+1969&pg=194&layout=s, la data de 01.07.2025;
[2] - Stelian Mândruț, Evocare Bathory Ludovic, în Anuarul Institutului George Barițiu, nr. 62/2023, p. 480, accesat la https://www.ceeol.com/search/viewpdf?id=1252968, în data de 002.07.2025

Sursă imagini:
1 - https://images.app.goo.gl/Z21cCm1nduzfvjSe6
2 - Mircea Baron, Cărbune și societate în Valea Jiului - perioada interbelică, Editura Universitas Petroșani, 1989, p. 134;
3 - https://images.app.goo.gl/YGGMgs2wUgdXGytJ9;
4 - https://images.app.goo.gl/CNFFdQwkePuFqYiC6.